Web Site in lucru!

Bogdan-Mihai Mandache – Calea către interioritate

Publicat pe: 22-04-2015 de admin

etienne-perrot---de-la-dumnezeu-la-zei_c1_1Pînă la apariția traducerii în limba română a uneia din cărțile sale, Etienne Perrot era un nume necunoscut în România, excepție facînd poate un cerc restrîns de admiratori ai lui C.G. Jung. Care este legătura între C.G. Jung și Etienne Perrot? Etienne Perrot (1922-1996) este un psihanalist francez cunoscut pentru cercetările sale asupra operei lui Jung, cunoscut pentru cursurile despre alchimie susținute la Institutul C.G. Jung din Zurich. Etienne Perrot a contribuit la traducerea în franceză a scrierilor lui C.G. Jung, în timp ce soția sa a tradus scrierile psihanalistei Marie-Louise von Franz, colaboratoare a lui Jung. Etienne Perrot este cunoscut pentru emisiunile de la France Inter și France Culture, dar și pentru cărțile sale: Coran teint. Le livre rouge; La voie de la Transformation d’après C.G. Jung; Des étoiles et des pierres; Les reves et la vie. Recent a apărut și prima traducere în limba română a unei cărți semnate de Etienne Perrot: De la Dumnezeu la zei. Un drum al împlinirii, București, Editura Nemira, colecția “Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, traducere de Doru Mareș, 2015, 208 p.

S-a spus despre cartea lui Etienne Perrot că nu aparține nici unui gen literar, motiv pentru care ar fi și dificil de clasificat. Cred că este o opinie pripită, pe care nu o împărtășesc; De la Dumnezeu la zei este jurnalul unei călătorii interioare, al transformării, al căutării căii care să-l redea Sinelui. Sigur, nu este un drum ușor, calea nu-i lipsită de sinuozități, de rătăciri, de obstacole, de capcane, de reveniri; de altfel, chiar din Prolog, autorul ține să ne prevină că nu are tron în Olimp și că de la fragedă vîrstă a gustat “savoarea amară a lacrimilor”. Tot acest parcurs este presărat de visuri și de interpretarea lor, de trimiteri la alchimie, la cele din înalt, dar și la cele de jos: “Așadar, te salut Hermes, Mercur, pe tine cel mai înalt și mai jos, mediator alergând fără încetare între cer și pământ (intermedius semper inter coleum et terram currens), pe tine, care, amestecându-te în fapt de zi în mulțimea oamenilor, adresezi celui către care ai fost trimis fraza revelatorie pentru destinul lui.” Nu ne cunoaștem din manuale și tratate de psihologie, putem însă să ne cunoaștem printr-un îndelung exercițiu de introspecție, prin interpretarea visurilor, prin stabilirea unor conexiuni între ele, prin experiențe și renunțări: “Ceea ce voi avea de dăruit va fi, înainte de orice altceva, un jurnal, iar jurnalul va fi acela al unui alchimist, al unui om chemat să supună transmutației, prin intervenția focului conștiinței iubitoare, viața obișnuită în existența celestă.”

A vorbi omului contemporan despre alchimie nu-i tocmai un lucru facil, mai ales în “vremurile noastre de descumpănire intelectuală”. Cale a înțelepciunii inițiatice pentru unii, știință ocultă pentru alții, alchimia este terenul unor controverse, fiind mai lesne a o privi cu ostilitate sau neîncredere, decît a-i căuta rădăcinile și semnificațiile profunde. “A primi mesajul alchimiei, afirmă Etienne Perrot, înseamnă a uita de propriile cunoștințe și opinii, de propria noastră voință spre a ne îndrepta către școala Înțelepciunii care vorbește în noi mai întâi prin visuri. Calea alchimică este, astfel, calea omului care, în noi, depășește infinit omul (individual). (…) Realitatea, însă, i-a reamintit eternul adevăr al parabolei semănătorului. Desigur că a împrăștiat grăunțele în cele patru zări, dar cea mai mare parte dintre ele s-a pierdut, sufocată de hățișuri ori uscându-se pe solul arid”. Basile Valentin spunea că acela care vrea să lucreze la Marea Operă trebuie să viziteze sufletul său, să pătrundă cît mai mult cu putință în ființa sa și să facă muncă ascunsă și misterioasă. Așa cum sămînța pentru a da rod trebuie acoperită cu pămînt, cel care aude chemarea lui Dumnezeu trebuie să se corecteze, să se îndrepte pentru a obține sublima transmutație prin care imunda materie neagră să strălucească asemenea unui diamant. Atunci va găsi piatra ascunsă pe care o tăinuiește în el – visita interiora terrae rectificandoque inveniens occultum lapidem. Pentru alchimist nu obținerea pietrei este cea care îl transformă, ci parcursul pe care l-a urmat pînă acolo. Să amintim un îndemn mult drag alchimiștilor medievali: lege, lege, relege, ora, labora et inveniens (citește, citește și iar citește, roagă-te, lucrează si vei găsi). Într-un periplu în care se împletesc visurile, alchimia, pictura lui Rembrandt și Bosch, poezia Terezei de Avila și a lui Ioan al Crucii, crezul lui Isaac Sirul, Etienne Perrot se dezvăluie ca un căutator neliniștit, absorbit în profunzimea gîndurilor, a gîndurilor care-i configurează propria aventură.

Etienne Perrot amintește că parcursul său biografic, intelectual și spiritual a căpătat noi contururi odată cu lectura cărții Psihologie și Alchimie, scrisă de C.G. Jung, o “experiență inefabilă”, comparabilă la rîndul ei cu lectura pe care Jung a facut-o cărții de alchimie chineză traduse de Richard Wilhelm, Misterul Florii de Aur. Așadar, maestru și discipol, fascinați de aceeași dimensiune spirituală a existenței. Pentru a se elibera din chingile “unei vieți mărginite și posomorâte”, Etienne Perrot a căutat o cale occidentală asociată alchimiei. “Jung mi-a dăruit, scrie Perrot, întâlnirea deplină cu Alchimia și prin cărțile sale, și prin publicarea imnului religios compus de un medieval iluminat de Înțelepciunea ermetică, Aurora Consurgens. (…) Așa cum am trăit-o, întâlnirea cu Jung este comunicarea cu un spirit transpersonal, divin, creator de unitate”. Paginile despre Jung, alături de cele despre alchimie, nu sînt doar cheia înțelegerii acestei neobișnuite cărți, ci sînt fundamentele înțelegerii parcursului spiritual care avea să-l ducă spre psihologia analitică, creată de Jung, dar nu doar Jung terapeutul și interpretul visurilor, ci un Jung căruia îi vede și îi simte imensa statură umană, dar căruia îi vede în egală măsură luciditatea cu care își scrie cărtile care au “fund dublu”, care au un secret. “Acest Jung secret, cel la care am avut acces prin lumina iubirii, este un om adevărat, un curent de viață eternă despre care putem spune, ca și apostolul Ioan în al său prolog: Din desăvîrșirea lui am primit totul. Curentul de viață este acela care circulă prin lanțul de aur al lui Hermes. Jung l-a moștenit de la învățătorul lui invizibil sau, mai degrabă, manifest pentru ochii spiritului său, cel care i-a fost tată spiritual, tovarășul lui în anii formării Pietrei personale, Philemon.”

Căile vieții l-au dus în nebănuite locuri, în stranii situații, fie ele reale, sau doar în visurile sale; dar aceste visuri i-au deschis noi ferestre, noi perspective, posibilități de înțelegere a vieții neștiute pînă atunci. Poveștește un vis în care trebuia să iasă dintr-o grădină folosind o scară din lemn aparent fragilă; ajuns în vîrf, trebuia să coboare o altă scară, ceea ce i se părea periculos. Cînd se pregătea să coboare a simțit sub brațe, “la rădăcina aripilor îngerului”, o minunată forță, în timp ce o femeie îi spunea: “La asta se referă cărțile. Dincolo de necazurile și de haosul nostru, există această nemaipomenită fericire, această desfătare care înseamnă esența lumii și a vieții.” Grădina închisă (hortus conclusus) și fîntîna pecetluită (fons signatus) sînt epitete ale iubitei din Cîntarea Cîntărilor, iar iubirea trăită în grădina închisă, scrie Perrot, este schimbul privilegiat între doi indivizi: “Se poate spune că grădina închisă se preschimbă în grădina deschisă către toate dimensiunile lumii. Dacă voi fi de acord să îmi sacrific secretul dragostei pentru a mă deschide și pentru a-l face cunoscut tutror, abia atunci iubirea va străluci în întregime, umplându-mă cu slava ei și transfigurînd prin ea întreaga lume. Astfel, lumea devine ea însăși o grădină a desfătărilor, însă în măsura în care îmi sacrific proprietatea, personala grădină a desfătărilor.” Poate astfel vom înțelege un vis și un gînd despre hermafrodit, despre anima, despre soror mystica, toate privind întîlnirea onirică cu femeia eternă care a împrumutat trăsăturile lui Simone Weil: “Purtam peste tot, cu mine, soția celestă care nu mai lăsa niciun loc tinerelor acestei lumi. Esența ei angelică ignora superb universul trupului în legătură cu care trăiam într-o incredibilă ignoranță. Episodul s-a încheiat prin sinuciderea psihică despre care am vorbit în Kephren II, care m-a obligat să o iau de la zero și să îmi reconstruiesc o nouă ființă, un nou trup, suflet și spirit.” Pentru a analiza iubirea, Jung a reinterpretat Rosarium Philosophorum și astfel a apărut Psihologia transferului; pentru a ne introduce în cadrul unei povesti amoroase personale, Perrot nu a recurs la un text vechi, ci la propriul text, Tabla de granat:

Telesma universului aici e,
în săvârșirea nunții și în apariția fructului lor,
care e mântuirea lumii.
Ceea ce am spus despre lucrarea nopții
este întreg și desăvîrșit.

De la Dumnezeu la zei este cartea unui spirit neliniștit, care din plină angoasă, sub forma confesiunii, ne face părtași la confuziile sale, la suișurile și coborîrile, la căutările din lăuntrul său; este o destăinuire, o redare exteriorului a ceea ce este în interior, a frămîntărilor lăuntrice, a răspunsurilor date chemărilor, totul într-o neîncetată căutare a plenitudinii sensului. Așa cum spunea și despre Tabla de granat, De la Dumnezeu la zei nu este un expozeu doctrinar, ci o incantație a suferinței izvorînd din adîncurile sufletului și o incantație a bucuriei regăsirii Luminii.

 

Sursa: esoterica.ro



Tags: ,


Lasă un comentariu