Web Site in lucru!

Bogdan Mihai MANDACHE – Despre simbol, Tarot și psihanaliză

Publicat pe: 24-08-2018 de admin

„Îmi place ceea ce este simbolic”, obișnuia să spună Georges Colleuil, pe cînd avea doar zece ani. Cu siguranță nu știa atunci că simbolul este un termen, o imagine familiară în viața de zi cu zi, dar care, după cum spunea C.G. Jung, posedă conotații specifice, care vin în plus față de sensul convențional și evident. Nu știa nici că peste ani avea să scrie despre simboluri, despre funcția lor, despre Tarot, despre psihanaliză. Dar cine este Georges Colleuil? A studiat psihologia, filosofia și științele limbii la Universitatea din Nisa. A predat la Nisa și la Cannes, a înființat Asociația „Hommes de Parole”, este psihoterapeut, autor a mai multor cărți. Una dintre cărțile sale a fost recent tradusă în limba română: Funcția terapeutică a simbolurilor. Referențial, Mitogramă, Onomasofie, Blazoane, Tarot…, traducere din limba franceză de Doru Mareș, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, București, Editura Nemira, colecția „Philemon”coordonator Lavinia Bârlogeanu, 2017, 296 p.

Scriind despre Georges Colleuil, Lavinia Bârlogeanu remarcă afinitatea psihoterapeutului francez pentru C.G. Jung, pasiunea sa pentru simbol și deschiderea față de misterul spiritului, teme predilecte ale psihologului elvețian. Studiile și cercetările lui Georges Colleuil sînt la confluența unor domenii diferite, unele bine conturate și acceptate în toate mediile (psihologie, psiahanaliză, filosofie, lingvistică, științe medicale), altele cu un contur aparent imprecis, respinse de raționaliști (simbologie, heraldică, alchimie, gnosticism, lumea viselor). „Din aceste vaste preocupări, scrie Lavinia Bârlogeanu, rezultă o cunoaștere integrată, coerentă, personalizată și extrem de convingătoare care favorizează pătrunderea pe calea simbolului, pentru a dezactiva marile simptome ce ne amenință parcursul cotidian și pentru a favoriza cunoașterea profundă a cauzelor suferinței, pentru a le destructura și a le depăși, pentru a ne vindeca și pentru a ne realiza ca ființe complete.” Pentru Georges Colleuil, simbolul călăuzește către unitate, remediază, reface unitatea lumilor separate, ne luminează calea: „Simbolul nu înlocuiește entitatea absentă, ci țese o legătură între mine și aceasta, îi poartă amintirea sau, mai degrabă, poartă amintirea timpului în care eu și entitatea absentă eram una!” Un simbol își reconfigurează întreaga dimensiune cînd primește experiența personală a unui subiect, simbolul devenind astfel agent terapeutic, ceea ce-i permite lui Georges Colleuil să vorbească despre funcția terapeutică a simbolului. Pentru el cinci criterii obiective îi sînt utile în definirea simbolului: memoria, sensul și structura, remedierea, evoluția, dublul referent.

Asocierea între simboluri, amintind celebrul poem al lui Baudelaire, Corespunderi („Prin codri de simboluri petrece omu-n viață”), îl conduce pe Georges Colleuil către instrumentele vocației terapeutice, iar unul dintre acestea este Tarotul. Probabil nu puțini vor fi cei care se vor întreba care poate fi legătura între cărți de joc desemnînd arcane și cunoașterea sufletului omenesc, și vor privi cărțile cu Nebunul, Magicianul, Faetonul, Moartea, Diavolul sau Turnul ca pe o frivolitate, iar acceptarea lor ca pe cedarea irațională în față atotbiruitoarei raționalități care sufocă lumea de la Iluminism încoace. Celor stăpîniți de neîncredere, le amintesc că în celebrul Dictionnaire critique de l’ésotérisme, apărut la Presses Universitaires de France, în 1998, articolul despre Tarot este scris de profesorul Antoine Faivre, vreme de două decenii șef al catedrei de Istoria curentelor esoterice în Europa modernă și contemporană la Ecole pratique des hautes études. Pentru Georges Colleuil, „Vechiul Tarot de Marsilia este poate tot ceea ce omul a inventat mai elaborat și mai bine pus la punct ca să transmită știința simbolului și să încerce armonizarea tuturor limbajelor simbolice.(…) Tarotul modelează, conform unei simbolistici foarte elaborate, toate marile etape ale evoluției umane constituind, de asemenea, o grilă de citire a structurii universului.” El recunoaște în Tarot influențe dinspre învățătura filosofică și școli inițiatice, pitagoreice, zoroastriene, gnostice, orfice, astrologice, cabalistice, templiere, toate reunite într-un limbaj simbolic care oferă practicantului posibilitatea de a decoda evenimente din viața sa, de a le descifra sensul, căpătînd astfel învățăminte filosofice sau spirituale. În practica psihoterapeutică Georges Colleuil aduce în prim-plan Referențialul de Naștere, un instrument cu finalitate terapeutică, întrucît permite lucrul cu arhetipurile.

Tarotul a apărut către anul 1375, cărțile de joc începînd din primele decenii ale secolului al XIV-lea să servească drept receptacul pentru simboluri în raport ce zeii și planetele. Sub formă de joc de cărți a apărut în nordul Italiei, în secolul al XV-lea, de unde a fost importat de francezi, la începutul secolului al XVI-lea. Ca și în alte cazuri, ocultiștii moderni ar fi dorit o istorie care să coboare pînă în Egiptul antic! Ordinea celor 22 de atuuri variază, dar cel mai cunoscut este Tarotul de Marsilia a cărui simbolistică amintește de un strămoș milanez. Lectura esoterică a Tarotului datează din 1781, cînd a apărut volumul al VIII-lea din Monde Primitif de Antoine Court de Gebelin. Tarotul inițiatic se voia în mare măsură suport de meditație, și mai puțin de cercetare a viitorului. Interpretările hermeneutice să străduiau să degajeze un tip de cunoaștere, gnoză, susceptibilă să reveleze sensul destinului nostru și natura raporturilor care ne unesc cu ceilalți oameni, cu universul întreg. În ciuda răspîndirii jocului de Tarot și a apariției taroturilor noi, Tarotul de Marsilia continuă să inspire cele mai multe exegeze.

Decodînd simbolistica Tarotului de Marsilia și cu ajutorul Referențialului de Naștere, Georges Colleuil a ajuns la faza care îi arată că „esențialul rezidă, pe de o parte, în funcția proiectivă a Cărților Vechiului Tarot de Marsilia, pe de alta, în capacitatea terapeutului de a-și conduce pacientul către decontaminarea rănilor emoționale, către reorientarea și refacerea resurselor.” Înainte de a prezenta cîte protocoale de analiză, Georges Colleuil introduce cititorii mai puțin familiarizați cu tainele cărților de Tarot în lumea fascinantă și aparent nebănuită a desenelor și numelor înscrise pe fiecare din cele 22 de cărți, dezvăluie semnificația fiecărei cărți din Arcana majoră, afirmînd că „creatorii anonimi ai Tarotului sînt vizionari. Au acces la aceleași percepții ca filosofii ori alți creatori de universuri. Este și cazul psihanalizei. În Arcanele Tarotului de Marsilia se găsesc ilustrate marile concepte ale psihanalizei și ale psihologiei moderne. Lucru care legitimează dimensiunea psihologică a Tarotului și puterea terapeutică a simbolurilor.” În subtitlul cărții apare un termen puțin sau chiar deloc cunoscut: onomasofia, înțelepciunea numelor și prenumelor. Pornind de la un gînd plastic exprimat de Marc-Alain Ouaknin („Acest lanț, precum scara lui Iacob, aruncată din înaltul universului spre oameni, pentru a servi drept cărare a încarnării luminii, a coborîrii îngerilor; aruncată din înaltul cerurilor și desfășurîndu-se pînă la noi după cum ar coborî grația divină din sfera sfîntă în cea terestră; aceeași scară pe care și noi putem urca spre Dumnezeu. Acest lanț, această scară, iată alfa și omega oricărei înțelepciuni, oricărei filosofii, întregii științe. Acest lanț este alfabetul.”), Georges Colleuil crede că literele au propria viață, propriul sens, propriul mister, propriul secret; onomasofia s-a născut „din propunerea recitirii simbolice a drumului unei vieți anume prin reinterpretarea fiecărei litere ce intră în componența numelui, încercînd să înțelegem ceea ce litera poartă în sine ca sens și magie.”  După cîteva notații despre blazoane ca semne ale identității, Georges Colleuil abordează cîteva teme mitologice și cîteva mituri (Cronos, Oedip, Electra), afirmînd că miturile ilustrează procesele psihice inconștiente care se elaborează progresiv în psihicul omenesc. Nu întîmplător mitul lui Oedip a fost cel prin care Freud a explicat elaborarea vieții psihice a copilului, în vreme ce jungienii erau atrași de complexul Electrei. „Mitul acesta (mitul Electrei – n.n.) marchează o ruptură fundamentală în istoria umanității. Pentru întîia oară, zeii încep să abandoneze puterea spre a o încredința oamenilor, iar templul Athenei este limpede identificat cu psihicul uman. Poate că acest mit constituie trecerea de la societatea arhaică la societatea civilă”, susține Georges Colleuil.

Simboluri, onomasofie, mitograme, cristale, Tarot, astrologie, Referențialul de Naștere, numerologie sacră, mandale, iată cîteva căi prin care Georges Colleuil propune autovindecarea oamenilor. Un parcurs fascinant, un joc al sensurilor și semnificațiilor, o privire globală asupra psihicului, toate reunite într-un creuzet alchimic. Cel ce veghează Marea Operă caută să pătrundă misterele lumii și ungherele inconștientului…





Lasă un comentariu