Web Site in lucru!

Bogdan Mihai Mandache – Întîlnirea cu Jung

Publicat pe: 12-10-2014 de admin

Lavinia Barlogeanu - Jung indragostit de sufletÎn ultimii ani s-a remarcat o preocupare pentru opera lui Carl Gustav Jung, atît prin interesul pentru traducerea operei sale, a unor cărţi în măsură să apropie publicul din România de domeniul nu tocmai familiar al psihologiei analitice, cît şi prin lucrări ale unor autori români care dovedesc real interes pentru problemele nicicînd încheiate ale psihicului uman. S-au tradus mai multe volume din operele complete, iar în 2011 a apărut şi, de acum celebra, Cartea Roşie, autobiografia spirituală a lui Jung. Printre autorii care au dovedit o adevărată şi statornică apropiere de opera lui Jung, care au reuşit să pătrundă în profunzimea studiilor despre psihism, despre inconştient, despre căutarea Sinelui se numără Lavinia Bârlogeanu. A fost mai întîi romanul Arrhetonul (Nemira, 2012), în care Jung însuşi, „doctorul de minţi” din Zurich, un Jung la persoana întîi, lămureşte unele aspecte biografice păstrate cu discreţie; a urmat o altă carte, de această dată despre căutarea Sinelui: Jung îndrăgostit de suflet. Nemira, colecţia „Porta magica”, 2013.

Întîlnirea cu Jung este departe de a se consuma în lectura tihnită a cîtorva cărţi, fie printre ele şi Cartea Roşie; nicidecum, întîlnirea adevărată cu Jung trece dincolo de litera textului, se petrece în profunzimea trăirilor sufleteşti, în confruntarea cu Sinele, în configurarea şi reconfigurarea inconştientului, în recunoaşterea existenţei şi a unei alte lumi decît cea raţională. Întîlnirea cu Jung poate avea loc printr-un hazard, dar totdeauna vine în întîmpinarea unei necesităţi. Mulţi dintre cei care astăzi desluşesc sensul scrierilor şi terapiei lui Jung s-au întîlnit cu psihiatrul şi savantul elveţian la o răscruce existenţială, într-un moment de cumpănă. Într-un recent interviu Lavinia Bârlogeanu mărturiseşte că, după un coşmar, teribil a coborît în bibliotecă şi, întîmplător, a pus mîna pe cartea de amintiri a lui Jung (Amintiri, vise, reflecţii); a fost un hazard că nu ales o altă carte? A fost o necesitate întîlnirea cu Jung, ale cărui interpretări ale viselor dezvăluiau structuri arhetipale recognoscibile în visele Laviniei Bârlogeanu. Spuneam că este necesară recunoaşterea unei alte lumi decît cea configurată de Descartes, celebru nu doar pentru „cogito, ergo sum”, ci şi pentru afirmaţia tranşantă că „Numai cînd văd cuvîntul arcanum într-o propoziţie, încep să am o proastă opinie.” Dincolo de părerea sa, există şi alte căi de a înţelege lumea, sensul transcendenţei, al misterului, al inefabilului, al interiorităţii, într-un cuvînt cunoaşterea prin care Nevăzutul se face văzut. Să nu uităm că în vreme ce gnoza este răspîndită egal deasupra tuturor, căile înţelegerii ei nu sînt egal răspîndite la toţi oamenii…

Prin opera sa Carl Gustav Jung a dorit să ofere o gnoză pentru contemporani. Sînt cîteva decenii de cînd se vorbeşte despre criza lumii noastre ca despre o una spirituală, iar răspunsul pe care l-a dat Jung acestei crize a fost întîlnirea lui cu cealaltă realitate, cu lumea interioară încărcată de substanţă şi determinare, cu Sinele: „Pentru a-şi lămuri marea frămîntare, Jung coboară adînc, în hăţişul inconştientului, se confruntă cu propriul Infern, intră în haosul unui suflet tulburat şi indecis, îşi explorează dezorientările şi caută aici, în adîncul din el, un sens al propriei vieţi”, scrie Lavinia Bârlogeanu. Jung nu a evitat întîlnirea cu Arrhetonul, acel „oaspete străin care venea şi de Sus şi de Jos”, ideea aminteşte de spusele lui Hermes Trismegistos, a răspuns întrebărilor acelei inteligenţe superioare care vorbea cu el, ştiind că Eul nu era decît centrul cîmpului conştiinţei, dar că rămînea ceva în afară; rămînea Sinele: „Eul nu este decît subiectul conştiinţei mele, iar Sinele, subiectul întregului meu psihic, deci şi al celui inconştient. În acest sens, sinele ar fi o mărime ideală care conţine Eul în el însuşi. Sinele apare în fantasma inconştientă ca personalitate supraordonată sau ideală, precum Faust în cazul lui Goethe sau Zarathustra în cel al lui Nietzsche”, mărturiseşte gînditorul elveţian.

Lavinia Barlogeanu - ArrhetonulJung a reuşit să formeze o adevărată familie spirituală în jurul misticii Sinelui; se regăsesc în această familie ale cărei rădăcini se revendică din Goethe, Nietzsche sau Schopenhauer, nume ilustre precum Hermann Hesse sau Gustav Meyrink. Lavinia Bârlogeanu desface firele care ţes urzeala acestor relaţii în care „asumarea căii Sinelui a fost totală, ea a devenit un proiect de viaţă atotcuprinzător, fiecare achitîndu-se, în modul lui specific, de sarcina descriptivă a parcursului inconştientului colectiv, corespunzător propriului impuls de autorealizare”, notează autoarea. Pe acest parcurs sînt privite în oglindă autobiografia spirituală a lui Jung şi scrierile celor doi prozatori, cu precădere romanele Demian şi Lupul de stepă, în cazul lui Hesse, şi Golem al lui Meyrink. Philemon, figura plină de mister, călăuză lui Jung din Cartea Roşie, are corespondenţi în personajele create de Hesse şi Meyrink, ambii scriitori punînd în operă procesul analitic jungian.

Atît Amintirile, cît şi Cartea Roşie, au privilegiat viaţa interioară, emoţiile şi stările spiritului; iar una din experienţele imediate cele mai sigure ale lui Jung a fost întîlnirea cu divinitatea, cu Dumnezeu: „Confesiunile lui Jung apar ca un dar pentru oricine împărtăşeşte căutarea, îndoielile şi nevoia imensă de a da un sens experienţei directe a sacrului”. Experienţa lui Jung nu este însă una care să-i atragă adepţi din rîndul clericilor sau celor pătrunşi de o sfioasă credinţă, de multe ori restrînsă la respectarea ritualurilor şi sărbătorilor. Viziunea unui Dumnezeu deasupra lumii, deasupra bisericii avea să-i arate calea care era deasupra tradiţiei, invitîndu-şi cititorii să găsească un sens al sacrului care depinde de ei înşişi. Pentru aceasta trebuie ascultat Celălalt, cel care „îl cunoştea pe Dumnezeu ca pe un secret tainic, personal şi suprapersonal deopotrivă”, o figură care trăieşte în fiecare din noi dar a cărui voce nu avem sensibilitatea de a o auzi totdeauna. Jung resimţea un gol sufletesc pe care biserica nu i-l putea umple, armonia dintre el şi biserică se spulberase, iar el, fiu de pastor, căzuse în afara bisericii: „Dacă Dumnezeu este Binele suprem, atunci de ce lumea Lui – creaţia Lui – este atît de nedesăvîrşită, de coruptă, de vrednică de milă? Evident – m-am gîndit -, pentru că e stăpînită de diavol şi adusă de el într-o stare de adevărată harababură. Însă şi diavolul este tot făptura lui Dumnezeu. Trebuia deci să caut ceva despre diavol. Doar părea a fi un personaj deosebit de important.” Lavinia Bârlogeanu îşi îndrumă cititorii pentru a înţelege de ce drumul spre Dumnezeu trece, inevitabil, pe la diavol, de ce Jung revine deseori la Faust şi la Zarathustra, ambii luau diavolul în serios. Jung a făcut tot timpul distincţia între opera sa de analiză şi amintirile sale, iar manuscrisul Cărţii Roşii l-a ascuns cu străşnicie, el fiind cunoscut parţial doar cîtorva apropiaţi. De ce? Pentru că în cele două texte revenea obsesiv asupra întrebărilor despre sacru, iar opiniile sale erau într-o vădită contradicţie cu valorile impuse de lumea în care trăia, prea puţin dispusă să asculte o altă voce, prea mărginită „la ora şi minutul lui azi”. În cărţile amintite Jung nu refuză întîlnirea cu diavolul, purtîndu-se cu el ca şi cînd ar fi fost o persoană reală, respingerea confruntării nu ar fi dus la eliminarea răului, a suferinţei; în această confruntare omul trebuie să rămînă totdeauna în alertă, cu conştiinţa trează. Este chemarea la redescoperirea interiorităţii, a vieţii lăuntrice, acolo unde trebuie căutat şi Dumnezeu, dincolo de biserici şi ritualuri. Anahoretul, una din figurile inconştientului colectiv, descoperă noi sensuri ale cărţii pe care o ştia demult, coboară către bogăţiile propriului suflet: „Dumnezeu coboară din înălţimi şi urcă din adîncimi pentru a se revela în om, pentru că El locuieşte sus şi jos, în acelaşi timp, în nesfîrşirea înaltului şi adîncului, în întunericul josului şi în lumina înaltului”, afirmă Lavinia Bârlogeanu.

Cartea Laviniei Bârlogeanu este o dovădă de netăgăduit că autoarea este îndrăgostită de Jung. În mod simbolic şi fericit, Jung a luat-o de mînă pentru a o călăuzi într-un adevărat nigredo alchimic, amintindu-i neîncetat că este vorba de o iniţiere în care lumina nu apare decît după trecerea prin tenebre. Lavinia Bârlogeanu ne invită să-i fim părtaşi la acest drum şi să reconstruim împreună sensul vieţii lui Jung, „fratele nostru mai mare, mai înţelept, mai experimentat, mai curajos şi, cu siguranţă, mai plin de har.”

Sursa:  convorbiri-literare.ro



Tags: , , ,


Lasă un comentariu