Web Site in lucru!

C.G. Jung în “Grădina filosofilor”

Publicat pe: 18-06-2015 de admin

rosarium_1-e1433774386818Magistri Arnoldi Villanovani / Arnau de Vilanova a fost un ilustru medic și cărturar catalan care a trăit în secolul al XIII-lea; a studiat medicina, ebraica și teologia la Aix-en-Provence, Montpellier, Paris și Barcelona, a fost un apropiat al curților regale a Aragonului și a Franței, un apropiat al curiei papale, care la acea vreme avea sediul la Avignon. Arnau de Vilanova a fost un perpetuu pelerin din cauza proiectelor sale de reformă religioasă si socială, care nu puteau fi îmbrățișate de autoritătile civile și ecleziastice, în ciuda prieteniei pe care i-o arătau reprezentanți de rang înalt ai acestor autorități. A avut contribuții notabile în domeniul medicinei, făcînd o apropiere între empirismul medical al Occidentului și cunoașterea sistematică a grecilor și arabilor; este autorul unor imporatnte tratate de alchimie, cel mai cunoscut fiind Rosarium Philosophorum / Grădina filosofilor.

Deși textele par simple scrisori adresate unor ilustre personaje protectori ai lui Arnau, dornici de a împărtăși cunoștințele sale, pe parcurs Rosarium Philosophorum capătă forma unui enunț analitic și didactic, unei cărți de filosofie care orientează viața omului către binele moral și fizic. Teza în jurul căreia se articulează întreg discursul este că mercurul filosofic, altceva decît cel obișnuit, poate fi cristalizat, iar această substanță imaterială are ca semn al perfecțiunii volatilitatea; în natură un astfel de proces este îndelungat, în vreme ce alchimistul ajunge la adevărata natură a mercurului, aeriană, subtilă, spirituală, doar prin perseverență, răbdare și ajutor divin, donumDei.

Cartea catalanului Arnau de Vilanova s-a bucurat de un imens succes în Evul Mediu, dar și mai tîrziu, pînă în zorii modernității, cînd a intrat într-un con de umbră sub influența, în acest caz nefastă, a Iluminismului care socotea nedemn de interes ceea ce nu ținea de știința empirică, or tocmai aici era diferența esențială: alchimia lucra pe un alt plan. Departe de a fi un fenomen cultural izolat, propriu Occidentului, gîndirea și practica alchimice pot fi întîlnite în culturile mesopotamiană, arabă, egipteană, indiană, chineză. În arii geografice vaste, în culturi diverse, Fiii lui Hermes s-au regăsit în căutarea Unității, căutînd neîncetat virtutea și înțelepciunea. Convins de Arta alchimică, dincolo de obscuritatea acesteia, deliberat aleasă pentru a descrie fazele operei, Carl Gustav Jung a readus alchimia la statutul său de descoperitoare a stării superioare a faptelor omenești, găsind reverberații alchimice în psihologia profunzimilor, al cărei părinte este psihiatrul elvețian.

În alchimie nunta mistică, coniunctio, are un rol important, este secretul secretelor, arcanumarcanorum, punctul culminant al operei. Dar care este legătura între procedeele alchimice și personalitatea umană, între uniomystica și procesele psihice care se manifestă în psihoze și nevroze. C.G. Jung a intuit cum coniunctio este simbol semnificativ în alchimie, dar are un rol capital în “cunoașterea întunecimilor psihicului”. Combinarea a două corpuri chimice este un procedeu similar cu transferul care apare în terapia psihiatrică, transferul constituind “fundamentul intervenției terapeutice”, dar în același timp “transferul modifică însă configuratia psihică a medicului – la început chiar fără să observe acest lucru. El este afectat și nu poate, asemenea pacientului, să se delimiteze de ceea ce a fost acaparat. Prin aceasta se produce o confruntare a ambilor cu întunericul ce ascunde elementul demonic”, susține Jung.

Citiţi restul articolului pe esoterica.ro.





Lasă un comentariu