Web Site in lucru!

Calea transformării

Publicat pe: 13-12-2016 de admin

Calea transformariiVă prezentăm o nouă recenzie la volumul Calea transformării, de Etienne Perrot, scrisă de Bogdan Mandache.

Pînă de curînd numele lui Etienne Perrot era cunoscut doar unui cerc restrîns de cunoscători ai literaturii consacrate alchimiei sau visului. Apariția colecției “Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, la Editura Nemira, a însemnat deschiderea interesului către scrierile autorilor care au ales să continue cercetările în nota deschiderilor aduse în psihologia analitică de C.G. Jung. Așa au ajuns citiți și cunoscuți Marie-Louise von Franz, Robert Moss, Edward F. Edinger, Etienne Perrot. Acesta din urmă este la a treia apariție în colecția “Philemon”; De la Dumnezeu la zei este cartea unui spirit neliniștit care, sub forma unei confesiuni ne face părtași la căutările din lăuntrul său, în vreme ce Visele și viața este despre vis ca expresie a naturii interioare, visul fiind peregrinatio, căutare, amestec de divin și demoniac, sacru și profan. Recent a aparut o nouă traducere din cărțile lui Etienne Perrot: Calea transformării după C.G. Jung și alchimie, București, Editura Nemira, colecția “Philemon”, traducere din limba franceză de Doru Mareș, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, 2016, 412 p.

Opera lui C.G. Jung și-a făcut greu loc în Franța, “demolarea fortăreței carteziene” s-a făcut anevoios, mult timp spiritul francez fiind identificat cu cartezianismul; apoi mai fusese și furia iluministă care aruncase anatemna asupra alchimiei și esoterismului. Astăzi pare ușor straniu că în Franța anilor ’70 ai secolului al XX-lea numele lui C.G. Jung nu era privit cu simpatie, era privit cu scepticism; să nu ne mirăm, era aceeași Franță în care universitarul Pierre Riffard a fost refuzat succesiv de șapte conducători de doctorat; a susținut teza, L’Idée de l’ésoterisme, într-un tîrziu, sub coordonarea lui Jean Deprun. Noile concepții, marile schimbări în ordinea spiritului sînt acceptate greu. Problema omului și a destinului său nu era una facilă, rezolvată o dată pentru totdeauna de psihologia academică sau de cea strict medicală, ambele împotmolite în formule seci, desprinse de viață, în vreme ce fiecare subiect/pacient are o viață trăită în concretețea faptelor, gîndurilor, bucuriilor și spaimelor sale. Iar cînd psihologia întîlnește alchimia, așa cum a fost cazul lui C.G. Jung, după 1930, șansa de a fi ascultat se diminuează, alăturarea domeniilor fiind aprioric de neacceptat minților deprinse cu canoanele, cu clasificările osificate, cu barierele de netrecut. Cam aceasta trebuie să fi fost atmosfera în care și-a început Etienne Perrot conferințele și cursurile despre alchimie și calea jungiană în psihologie.

C.G. Jung a mers un timp alături de Freud, i-a fost discipol, dar cercetările de psihologie abisală ale lui Jung au separat drumurile celor doi. Un vis avea să-l îndrume pe Jung spre căutarea interioară, evitînd astfel să fie copleșit de imagini, fantasme, neliniști: “Anii aceia au fost cei mai importanți din viața mea. Întrega mea activitate ulterioară a constat în elaborarea a ceea ca atunci a izbucnit din inconștient și care la început, m-a inundat. A fost materia primă a operei de o viață.” Etienne Perrot abordează în conferințele sale aspecte definitorii ale psihologiei jungiene, insistînd pe ideea ca Jung nu ne-a dăruit o doctrină, ci o cale, un drum interior al realizării Sinelui. Urmărind călătoria interioară a omului așa cum o pune în operă Jung, Etienne Perrot introduce cititorul contemporan în universul straniu al alchimiei, al limbajului alchimic, al similitudinii între căutările interioare și procedeele alchimice, așa cum apar ele descrise de Jung în celebra sa carte Psihologie și alchimie, carte care a avut un ecou puternic în căutările lui Etienne Perrot. Jung avea să spună că experiențele alchimiștilor erau ale sale, iar universul lor era al lui. “Din acel moment, scrie Etienne Perrot, fără a se lăsa oprit de uimirea pe care o trezea inclusiv în propriul anturaj, avea să așeze alchimia în miezul operei sale științifice, să redea viață unor texte prăfuite și abandonate, să integreze aceste materiale vechi în edificiul său cu totul nou. Opera jungiană ilustrează în acest mod mitul uroborosului alchimic, șarpele care își înghite coada.” Dar lucrarea spiritului în viziunea jungiană nu era una în cerc, ci una în spirală.

Citiţi restul recenziei pe esoterica.ro.



Tags:


Lasă un comentariu