Web Site in lucru!

Cronică de carte la volumul Ego și Arhetip, de Bogdan Mihai Mandache

Publicat pe: 13-11-2015 de admin

EgoCarl Gustav Jung nu a creat o şcoală în sensul strict instituţional al termenului, dar numeroşi colaboratori ai săi au perpetuat spiritul jungian, au dus mai departe intuiţiile celui care a creat o Scoală de gîndire. Deşi cu oarecare întîrziere, au pătruns în ultimii ani şi în spaţiul românesc scrierile unor colaboratori apropiaţi ai lui Jung sau adepţi ai teoriei şi practicii analitice jungiene: Marie-Louise von Franz, Jolande Jacobi, Etienne Perrot. În primăvara anului 2014 Editura Nemira a avut lăudabila iniţiativă de a lansa colecţia “Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, colecţie care şi-a propus să apropie cititorul român de texte fundamentale ale şcolii jungiene de psihologie. Au apărut cărţi ale lui Robert Moss, Lavinia Bârlogeanu, Etienne Perrot, Marie-Louise von Franz. Am lăsat la urmă cartea care cronologic a deschis colecţia: Edward F. Edinger, Ego şi arhetip. Individuarea şi funcţia religioasă a psihicului, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, traducere din limba engleză de Claudiu Pănculescu, 2014, 392 p.

Edinger afirmă dintr-un început că descoperirea cea mai importantă a lui Jung este inconştientul colectiv sau psihicul arhetipal; dacă psihicul individual are şi o dimensiune transpersonală care se manifestă în tipare, “datorită descoperirii ulterioare a lui Jung ştim că psihicul arhetipal are un principiu structural sau ordonator ce unifică conţinuturile arhetipale diverse. Acesta este arhetipul central sau arhetipul unităţii pe care Jung l-a numit Sine. Sinele este centrul ordonator şi unificator al întregului psihic (conştient şi inconştient), exact aşa cum ego-ul este centrul personalităţii conştiente. Sau, cu alte cuvinte, ego-ul reprezintă sediul identităţii subiective, în timp ce Sinele este sediul identităţii obiective.” Edinger pune în evidenţă alternanţa dintre unirea şi separarea ego-Sine şi cele trei stări ale relaţiei: inflaţia, alienarea şi dialectica conştientă. Inflaţia ego-ului este corespunzătoare stării copilăriei, starii originare de circularitate, unitate, asemănătoare omului rotund descris de Platon în Banchetul. Starea de inflaţie originară este strălucit prezentată în mitologie, dar şi în mitul Grădinii din Eden, comparabil cu mitul grecesc al vîrstei de aur. Edinger consideră că mîncarea fructului interzis simbolizează naşterea ego-ului.

Starea de inflaţie nu poate persista, ciclul vieţii psihice tinzînd către integritatea şi stabilitatea ego-ului. Sinele, spunea Jung, este o existenţă a priori din care ego-ul evoluează; Sinele este arhetipul central care subordonează celelalte aspecte predominante arhetipale. Dar cele două stări de inflaţie şi alienare tind să se transforme, iar această transformare are loc în întîlnirea cu Sinele; colectivităţile protejează individul împotriva stării de inflaţie, în creştinism cele şapte păcate capitale, simptome ale stării de inflaţie, vor fi evitate prin penitenţă şi rugăciune; dar afirmarea subiectivităţii individului, fenomen specific modernităţii, odată cu şubrezirea încrederii într-o religie tradiţională colectivă, determină individul să-şi găsească relaţia sa individuală cu dimensiunea transpersonală: “pe măsură ce sistemul tradiţional de simboluri se sfărâmă, un val mare de energie se întoarce în  psihicul individului. Acest fenomen a stat la baza descoperirii psihologiei abisale. Însăşi existenţa psihologiei abisale este un simptom al timpului nostru”, afirmă Edward F. Edinger.

Mitul şi religia oferă numeroase imagini simbolice ale întîlnirii ego-ului cu Sinele, una dintre cele mai sugestive fiind Cartea lui Iov, Jung scriind un admirabil Răspuns lui Iov, descrierea unei experienţe individuale în care ego-ul întîlneşte conştient Sinele. Iov este supus unei încercări la capătul căreia va vedea diferenţa, deosebirea dintre el şi Dumnezeu, dintre ego şi Sine; el este încercat de Dumnezeu pentru că avea o anumită tendinţă spre inflaţie. Iov cade pradă alienării, depresiei, îşi pierde propriile valori, în vreme ce Iahve îi dezvăluie atributele divinităţii: “Unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Stii tu cine a hotărît măsurile pămîntului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? Ai fost tu pînă la izvoarele mării sau te-ai plimbat pe fundul prăpastiei? Ti s-au arătat oare porţile morţii şi porţile umbrei le-ai văzut?” Cartea lui Iov este o carte a iniţierii printr-o încercare în care Iov descoperă atotputernicia divină, dar şi necesara pocăinţă “în praf şi cenuşă”, Iov consimţind la kenoza propriei înţelepciuni, încetînd să mai vadă în om norma ultimă a lumii şi a istoriei.

Despre epoca modernă s-a spus de multe ori că este una a lipsei de sens, omul zilelor noastre resimţind acut această stare de debusolare, de apatie a cărei rezolvare o caută de multe ori în cabinetele de psihoterapie. În opinia lui Edinger “Alături de declinul religiei traditionale, există din ce în ce mai multe dovezi ale unei dezorientări psihice generale. Suntem confuzi. Relaţia noastră cu viaţa a devenit ambiguă”, iar una din nevoile omului de astăzi este descoperirea realităţii, reconfigurarea identităţii personale şi a lumii subiective interioare, descoperirea vieţii simbolice. Jung atrăgea atenţia asupra nevoii de simbol; într-o lume prea raţională este nevoie de o existenţă simbolică: “Prin urmare, n-avem viaţă simbolică, şi noi toţi avem stringentă nevoie de viaţă simbolică. Doar viaţa simbolică poate da expresie cerinţelor sufletului. Si întrucît oamenii nu posedă nimic de felul acesta, nu pot ieşi niciodată din această maşinărie infernală – această viaţă oribilă, terifiantă, banală.” Edinger arată că între ego şi simbol se pot statornici trei tipuri de relaţie: una în care ego-ul  se identifică cu simbolul, o alta în care ego-ul este alienat de simbol, şi a treia în care ego-ul este receptiv la efectele imaginarului simbolic; de aici decurg eroarea materialistă şi eroarea reductivă, confruntarea celor două constituind miezul conflictului contemporan dintre imaginea religioasă şi imaginea ştiintifică. “Viaţa simbolică, afirmă Edinger, este o premisă obligatorie pentru sănătatea psihică. Fără ea, ego-ul este alienat de sursa sa suprapersonală şi cade victimă unui fel de anxietate cosmică. (…) Simbolul ne conduce către partea lipsă din omul întreg. El ne relaţionează cu totalitatea noastră originară. El vindecă separarea, alienarea noastră de viaţă.”

Pentru Jung purtătorul unic al vieţii este individul şi aşază procesul individuaţiei în centrul psihologiei, prin individuaţie înţelegînd procesul formării naturii individului, “procesul de diferenţiere care are ca scop dezvoltarea personalităţii individului. Individul psihologic este caracterizat prin psihologia sa specifică şi, în anumite privinţe, unică.” Pe marginea acestei afirmaţii jungiene, Edinger notează că individualitatea are o existenţă inconştientă apriorică, are o origine şi o justificare transpersonală pentru a exista. Dobîndirea individualitaţii conştiente este procesul de individuaţie: “Experienţa subiectivă a individualităţii este un mister profund pe care nu putem spera să-l cuprindem cu înţelegerea raţională.” A explica individualitatea înseamnă a rămîne în sfera a ceea ce este indivizibil, adică Unul sau Monada, atît de îndrăgite de filosofii antici ale căror speculaţii erau proiecţiile faptului psihologic de a fi un individ: “Această imagine a Monadei gnostice accentuează misterul atotcuprinzător al individualităţii. Ea nu permite o exegeză prea raţională, dar transmite cu putere sentimentul că individul este purtătorul unui mister profund.” Dialogul Parmenide al lui Platon este unul din textele de referinţă despre natura lui Unu, într-o frumoasă înşiruire de paradoxuri; imaginea monadei apare şi vestitele Enneade ale neoplatonicului Plotin: “Nu îi trebuie nimic din afara sa, fie pentru a exista, fie pentru a atinge starea de bine sau pentru a fi suţinut în existenţă.” Plotin face o observaţie care se dovedeşte preţioasă înţelegerii lumii psihicului: nimic nu este guvernat de noroc sau de cauze materiale, pentru că, adaugă Edinger, “a fi în relaţie cu propria individualitate înseamnă să accepţi tot ceea ce întâlneşti în interior ca fiind aspecte pline de sens şi semnificaţie ale unui singur întreg.” În perioada modernă, Monadologia lui Leibniz exprimă aceleaşi gînduri asupra unităţii, unicităţii şi indivizibilităţii individualităţii, monadele neavînd ferestre, fiecare avînd o existenţă separată, ceea ce în experienţa indivizilor înseamnă că fiecare locuieşte în propria lume separată.

Ego şi arhetip este o carte despre ego şi Sine, despre căutarea sensului şi viaţa simbolică, despre unitate şi multiplicitate în devenirea psihicului. O carte în care se împletesc teme şi simboluri mitice, filosofice, religioase, alchimice; toate converg spre împlinirea Opusului, alchimia fiind cea care a aşezat coroana pe edificiul jungian. Cartea lui Edward F. Edinger dovedeşte inspirata alegere a editorului şi a coordonatorului colecţiei, Lavinia Bârlogeanu, care au aşezat-o cu înţelepciune ca “piatra din capul unghiului” pe care să se înalţe construcţia edificiului “Philemon”, metaforic un alt Turn Bollingen.

Cronica a apărut în numărul de octombrie al reviste Convorbiri literare.





Lasă un comentariu