Web Site in lucru!

Diavolul – hidosul paznic al comorii

Publicat pe: 13-10-2014 de Alina Dragomir

Lavinia Barlogeanu - Diavolul in viziuni, povesti si viseNe place sau nu, imaginea diavolului exercită o anumită fascinație. Ne temem de el, poate îl și recunoaștem, dar ne atrage. Imaginea obișnuită a diavolului este cea a unui rău existent în afara noastră de care trebuie să ne ferim. În realitate este un aspect unic și etern al psihicului uman, iar negarea sau înțelegerea lui greșită generează nevroză. Cartea Laviniei Bârlogeanu, Diavolul în viziuni, povești și vise, ed. Nemira analizează prin metoda psihanalizei jungiene „Povestea Licornei și a stăpânului din regatul de jos“, dar și alte povești fantastice, în care urmărește apariția și manifestarea răului ca produs al psihicului uman, făcând o paralelă cu spațiul viselor în care acest fenomen se produce în același fel.

Diavolul se referă în special la terenul pe care se configurează universul psihic al inconștientului, fiind un mesager al puterii colective, al transformării. Apariția lui din străfundurile omului reprezintă chemarea la viață, la moarte, la a împlini ceva, începutul unei convertiri sau preludiul unei experiențe mistice. Cel care cheamă la aventură este un personaj întunecat care anunță începutul unei noi etape de viață. De aceea Diavolul mai este numit și „Cel de pe comoară.“

Pe parcursul călătoriei inițiatice se ivesc o serie de puteri ale Sufletului fără ajutorul cărora nu poate fi înfruntat mesagerul din infern. Diavolul reprezintă un principiu supranatural care provoacă la viață și la moarte simultan. Pentru a fi corect înțeles este nevoie de renunțarea la prejudecățile creștine sau la termenii opoziției bine/rău și privit în termenii unei compensări sau cum ar spune Jung: „Atât binele cât și răul au nevoie unul de celălalt. Până și în cel mai bun lucru există germenele răului și nimic nu este atât de rău încât din el să nu poată rezulta ceva bun.“

Diavolul pune la încercare aspectele cele mai pure ale Sufletului, ispitindu-le pe tărâmul marilor încercări de unde se va hrăni cu ele, dar există și o latură protectivă a acestei călăuze întunecate, sursă de puteri magice uneori. Piticul, magul, vrăjitorul, zmeul, baba, pustnicul sunt reprezentări ale forțelor supranaturale cu rol de ghid sau de maestru spiritual. Basmele, miturile, poveștile, visele și viziunile sunt instrumentele prin intermediul cărora putem depăși limitele conștiinței.

Visele și basmele prezintă arhetipurile inconștientului colectiv în aspectul lor concis și oferă o cheie de pătrundere în tainele psihicului și în structurile lui fundamentale. Sinele, văzut ca totalitate psihică și centru reglator al inconștientului colectiv, este experimentat de fiecare basm și de fiecare individ în manieră proprie. Experiența sa apare ca o putere transpersonală, prin intermediul unei figuri divine (Iisus, Buddha, profeți, Fecioara Maria, Diavolul) situată mult deasupra visătorului, dar în relație cu el. Jung se referă la Sine ca la imaginea lui Dumnezeu din Sufletul omului, iar visul este cea mai bună explicație a lui însuși, oferind o expresie potrivită a evenimentelor psihice pe care le traduce. Menirea visului este de a extinde conștiința celui ce visează.

Un prim pas în analizarea visului este al localizării: „eram în casa…“, „în tren…“, „pe strada…“. Și basmele încep cu descrierea locului unde se desfășoară acțiunea. În ambele situații, acțiunea se petrece dincolo de timp, în „nicăieriul“ inconștientului colectiv, adică simultan acum și în etern. Accentul interpretării se mută de la aspectele obiective le cele simbolice (mama poate fi o indicație referitoare la Anima). Personajele sunt văzute ca funcții psihice, iar conflictul visului sau al basmului declanșează o stare de tensiune în care apar indicații despre natura tulburării ce se află la originea visului sau a basmului. Momentul culminant este cel în care intervine brusc ceva care schimbă situația. Deznodământul poate fi fericit sau catastrofal sau poate lipsi. Oricine a trăit insatisfacția de a se fi trezit din vis înainte ca lucrurile să se fi terminat în orice fel, ca și cum Sinele nu s-a decis sau mai așteaptă anumite date. O altă etapă a metodei de analiză a viselor este amplificarea prin referirea la teme paralele care ne ajută să înțelegem de ce un simbol este pozitiv în unele vise și basme și negativ în altele sau de ce intenția inconștientului este binevoitoare uneori și ostilă alteori.Diavolul

Diavolul reprezintă tema importantă a fiecărei vieți, „dăm toți de Dracul, chiar dacă nu toți ne dăm seama“, afirmă autoarea în sprijinul demonstrației de a realiza o înțelegere mai amplă a acestei întâlniri. „Răul nu trebuie reprimat“, mai explică ea, „pentru că poate genera „infectarea“ întregului psihic.“ Se spune că cine are instincte puternice și sănătoase recunoaște imediat când are de-a face cu Diavolul. Acesta este personificarea spiritului răufăcător ce acționează asupra celui pe care îl ia în posesie prin intermediul Umbrei personale pe care o va contamina.

Într-o societate în care religiile își pierd eficiența, cum e cea de astăzi, individul rămâne fără mijloacele potrivite de reacție în fața unor forțe colective ivite din psihicul obiectiv, atunci când Umbra colectivă nu este luată în considerare. Ele sunt cu atât mai puternice cu cât sunt ignorate sau li se neagă existența. „Psihologia analitică se referă la Diavol ca la acea forță ce lucrează împotriva dezvoltării omului și a evoluției psihicului acestuia. Tinde să anihileze ceea ce aparține Sufletului și recurge la toate mijloacele: denigrează, pedepsește injust, recurge la injurii, își transformă victima în țap ispășitor, vrea să distrugă ceea ce știe instinctul și clarvederea.“

Lectura cărții oferă nu numai o analiză a manifestării răului în inconștientul colectiv prin intermediul viselor și basmelor, ci și o viziune inedită a propriei noastre evoluții.



Tags: , , ,


Lasă un comentariu