Web Site in lucru!

SINELE MEU, UNDE EŞTI? – studiu introductiv

Publicat pe: 07-10-2014 de Lavinia Bârlogeanu

Ego si arhetip - Edward F. Edinger– despre inflaţie, alienare și alţi demoni –

Se susţine că Jung n-ar fi avut ambiţia de a fonda o școală de psihologie. Asta din cauză că îi repugnau excesele de autoritate ale lui Freud și n-ar fi vrut să trezească suspiciuni că dezvoltă la rândul lui o atitudine de patriarh în istoria oricum destul de conflictuală și de zbuciumată a psihanalizei. Cred că există o fărâmă de adevăr în această opinie. Totuși, reţinerile lui au fost depășite în cele din urmă și, pot să spun, din fericire. La un moment dat, a început să-și încurajeze discipolii cei mai talentaţi să se afirme și să consolideze principiile psihologiei analitice în propriile lor lucrări, contribuind astfel la clarificarea paradigmei jungiene. Faptul că toată această muncă s-a desfășurat cu binecuvântarea și sub îndrumarea atentă ale lui Jung este dovedit de prefeţele pe care le-a scris pentru cărţile celor mai apropiaţi colaboratori: Marie Louise von Franz, Emma Jung, Tony Wolf, Iolande Jacobi, Barbara Hannah și alţii. Ar mai fi de amintit și că înfiinţarea „Institutului C.G. Jung” din Zürich (1948) de către Marie Louise von Franz s-a făcut cu acordul și cu sprijinul direct ale lui Jung. Iată deci că, în ciuda tuturor reţinerilor care-l făceau să spună uneori că singurul jungian este el însuși, s-a implicat direct în consolidareafilonului cultural întemeiat prin excepţionala lui operă.

Edward Edinger a fost unul dintre autorii americani foarte atașaţi de Jung. Cei doi au avut o colaborare exemplară și o relaţie apropiată, ceea ce l-a făcut pe Edinger să se implice intens în activitatea „Institutului Carl Gustav Jung” din Zürich și să se dedice înfiinţării institutului din New York și a „Fundaţiei Jung” din Manhattan. În ultima parte a carierei sale a fost unul dintre cei mai activi cercetători și profesori ai „Institutului C.G. Jung” din Los Angeles, ocupându-se de supervizarea unor psihanaliști din noua generaţie de jungieni.

Via și puternica admiraţie pe care a nutrit-o faţă de Jung, dar și cele douăzeci de cărţi și numeroasele studii publicate au contribuit fără îndoială la aprecierea lui Edward Edinger (1922-1998) ca cel mai influent analist jungian din Statele Unite ale Americii. A studiat medicina la Yale și s-a specializat în psihiatrie, apoi a urmat o analiză jungiană cu E. Harding, fapt care l-a determinat să se dedice acestei orientări psihologice, gnostice și culturale, și să înceapă colaborarea cu Jung și cu analiștii grupaţi în jurul lui.

Pe lângă lucrarea Ego și Arhetip, prezentată publicului din România în premieră de către Editura Nemira, avem în pregătire încă două volume ale acestui autor, care continuă reflecţiile lui Jung din Răspuns lui Iov și cele referitoare la Apocalipsa după Ioan. Cititorii vor avea însă ocazia să se familiarizeze cu viziunea lui Edinger asupra personajului emblematic al Vechiului Testament, Iov, încă din paginile acestei cărţi care ne introduce, prin capitolul „Întâlnirea cu Sinele”, în splendida și inedita interpretare a unui text fondator al culturii iudeo-creștine.

Este, cred, evidentă preocuparea lui Edinger pentru rolul mitologiei și al simbolurilor biblice și culturale în dezvoltarea psihologiei și a psihoterapiei moderne. Edinger are o deplină conștienţă a cotiturii enorme pe care a produs-o Jung în gândirea modernă a Occidentului și cărţile lui, fiecare în parte, contribuie la lămurirea splendidei și neobișnuitei abordări jungiene, la formarea unui public mai educat, capabil să înţeleagă impactul cultural enorm al fondatorului psihologiei analitice. Clarificările pe care le aduce sunt foarte valoroase și se referă la faptul că Jung a ajuns „la sursa fundamentală a întregii religii și culturi, descoperind astfel baza unui nou sincretism organic al cunoașterii și experienţei umane. Noul punct de vedere astfel obţinut este atât de cuprinzător, încât, odată înţeles, nu poate să nu aibă consecinţe revoluţionare asupra viziunii pe care omul o are asupra propriei persoane și a lumii”.

Remarc în cărţile lui Edinger – un reprezentant al liniei clasice jungiene,alături de von Franz, Jacobi, Hannah, Neumann, Fordham etc. – că se simte dator să continue munca lui Jung consacrată chestiunii sufletului modern în contextul crizei tot mai pronunţate a religiilor și preocuparea aceasta străbate ca un fir roșu toate cărţile, inclusiv cele mai tehnice abordări, cum este și cea de faţă. Simţirea unei astfel de responsabilităţi face ca miza cărţilor lui să fie nu doar psihologică, ci și profund formatoare, aș spune chiar misionară. Pe drept cuvânt este considerat fiul spiritual lui Carl Gustav Jung, așa cum Marie Louise von Franz era privită ca fiica lui spirituală.

Era imposibil ca Edinger să nu fie profund mișcat de modul în care Jung înțelege și vibrează puternic față de soarta lui Iov, faţă de modul în care pare să-l însoțească pe Iov pas cu pas, să suporte alături de el pedeapsa cruntă, făcându-i darul de a scrie pentru el și în numele lui Răspuns lui Iov, dar, în același timp, făcându-ne nouă darul de a tălmăci o poveste exprem de importantă pentru istoria și evoluția umanității. Îmi dau seama că Edinger a fost printre cei privilegiaţi, cărora Jung le-a dezvăluit existenţa Cărţii Roșii, pentru că analiza consacrată de el Cărţii lui Iov depășește în amploare consideraţiile care ar fi putut rezulta doar pe baza textului jungian din operă. El știa, cu siguranţă, că textul lui Jung intitulat Răspuns lui Iov este mult mai mult decât un minunat exercițiu cultural, mai mult decât o revoltă teologică sau o izbândă teologică, lui Edinger îi era cunoscut faptul că această splendidă erezie religioasă a lui Jung rezultă din revelaţie, din parcursul căii Sinelui. Acum putem observa și noi că apariţia lui Izdubar în calea peregrinului din Cartea Roșie este o parabolă a apariţiei lui Dumnezeu în faţa lui Iov.

La vremea când Edinger pregătea lucrarea Ego și Arhetip (anii ’70), Cartea Roșie nu era disponibilă publicului larg, dar este aproape evident că el s-a numărat printre privilegiaţii cărora Jung le-a dezvăluit fragmente din acest document cultural iluminat. Așa îmi explic opţiunea lui Edinger de a trata povestea lui Iov ca pe un exerciţiu de imaginaţie activă. Se știe că Jung a explorat imaginile inconștientului ce alcătuiesc protomateria Cărţii Roșii prin tehnica imaginaţiei active din care a făcut mai târziu metoda fundamentală și definitorie a sistemului său.

EdingerEdinger argumentează strategia lui de a trata Cartea lui Iov ca pe o imaginaţie activă prin aceea că e singurul document din Vechiul Testament construit pe dialog, iar comportamentul personajelor este tipic personificărilor inconștientului în imaginaţiile active. Asta a simţit desigur și Jung atunci când a refăcut în interiorul său parcursul lui Iov. În discursurile dedicate Cărţii lui Iov, Edinger clarifică concepţia lui Jung despre faţa și umbra lui Dumnezeu, referindu- se la Yahve și la Satan ca la cele două aspecte ale uneia și aceleiași divinităţi, pe de o parte, și ale Sinelui, pe de altă parte. Strategia aceasta corespunde pe deplin adevărului psihologic că faţa și umbra fiinţei divine funcţionează ca o oglindă în care se reflectă faţa și umbra omului. Aparent nevinovat și cu o reputaţie nepătată, Iov va plăti, după cum arată cu limpezime Edinger, propria inconștienţă faţă de umbră, iar suferinţa care urmează este a ego-ului său în stare de inflaţie. Odată cu aspectul abisal al lui Dumnezeu, lui Iov i se arată și profunzimile propriului său psihic, proces ce echivalează cu o transformare totală, similară unei renașteri.

Dacă Jung nu s-a sfiit să spună că sensul autentic al mesajului creștin este că așa cum omul își caută țelul și Dumnezeu o face, și o face chiar în Sufletul omului, iată că Edinger aduce în Ego și Arhetip o mulţime de date din mituri, religie, filosofie, artă și literatură pentru a susţine acest punct de vedere. Cum erudiţia lui Jung este descurajantă pentru lectorul interesat doar de psihologie, cărţile lui Edinger mi se par inconturnabile pentru cei care își propun să înțeleagă esenţa filonului jungian. Jung a recurs la radicalitatea limbajului gnostic pentru a respinge credința și autoritatea dogmei, pentru a proclama libertatea omului și legitimitatea căutării individuale a lui Dumnezeu prin relația cu inconștientul. Dar această radicalitate devine – prin cărţile lui Edinger, ca de altfel și prin alte producţii ale jungienilor – un manifest, ea continuă să se exprime, iată, pe tot mai multe voci. Edinger a înţeles foarte bine că proiectul religios care secondează opera lui Jung interesează cel mai mult cititorul contemporan și s-a dedicat continuării lui prin toate cărţile, studiile și prin activităţile de formare și îndrumare a analiștilor jungieni din institutele de profil cu care a colaborat.

Ego și Arhetip tratează chestiunea evoluţiei psihice și a individuării prin intermediul axei conceptuale eu-Sine, propusă iniţial de Erich Neumann, un alt discipol al lui Carl Gustav Jung. După opinia lui Andrew Samuels, un excelent teoretician al curentului jungian în psihanaliză și un expert în analiza evoluţiei conceptelor din opera lui Jung, Edinger o folosește cu mai multă rigoare. Ce este axa ego-Sine? O conexiune între elementele conștiente ale personalităţii și inconștient, un fel de poartă de trecere între psihicul conștient și cel inconștient. Edinger analizează cu foarte multă subtilitate modul în care funcţionează această axă în ontogeneză, demonstrând într-o manieră cât se poate de clară că axa ego-Sine condiţionează modul în care se produce individuarea și explică perturbările ce intervin în acest proces, considerat în psihologia analitică scopul cel mai înalt al vieţii.

Jung scria că lucrul cel mai important pentru el era apropierea de numinos și utilizarea numinosului în terapie. Găsim în această idee esenţa psihologiei și a terapiei analitice. În absenţa relaţiei cu numinosul, tot ce putem spera să obţinem este o mai bună integrare socială și adaptarea la cerinţele mediului. Dar asta înseamnă doar o funcţionare exterioară acceptabilă, nu și vindecare autentică. Edinger urmează fidel modelul jungian, încercând în Ego și Arhetip să deconstruiască prejudecăţile și să înlăture blocajele care se opun experienţei numinoase, și să arate cum Sinele – arhetipul cen tral și „autoritatea psihică supremă”, sediul „identităţii obiective” – își subordonează ego-ul, lăcașul identităţii subiective, ordonând și unificând toate conţinuturile psihice. Aceasta este situaţia ideală. În realitate, cele două centre psihice (ego-ul și Sinele) sunt mai mult sau mai puţin autonome și au un raport problematic de unde rezultă, așa cum demonstrează Edinger, fie inflaţia (pozitivă – putere, aroganţă, egoism, invidie, gelozie, superioritate, mânie, lăcomie, zgârcenie, lene – sau negativă – identificarea cu o victimă divină, un sentiment al vinovăţiei exagerat, suferinţa excesivă, umilinţa extremă, inferioritate), fie alienarea ego-ului. De la identificarea copilului cu zeii, stare în care ego-ul și Sinele se experimentează în unitate, ca structuri identice, până la nostalgia patologică a adultului care trăiește dramatic înstrăinarea de Sine, Edinger prezintă într-o manieră foarte clară modul în care se deteriorează axa ego-Sine și gradele acestei deteriorări ce provoacă răni psihice foarte grave și suferinţe ale căror fizionomii conturează un tablou clinic vast. Pasul până la identificarea ego-ului adultului cu Sinele poate fi uneori foarte mic, ceea ce indică instalarea unei psihoze de regresie la o stare infantilă originară. A te crede „buricul pământului” generează câteodată o stare cu accente patologice sinistre și totul se explică prin perturbarea portalului dintre părţile conștiente ale personalităţii și inconștient.

Dincolo de aspectele extreme ale perturbării axei ego-Sine ce-i determină pe unii psihotici să se creadă salvatorii umanităţii și să se identifice cu figuri divine, ar trebui să ne dea de gândit inflaţiile cărora le cădem cu toţii victime. Una, foarte frecventă, pe care Jung o considera specifică epocii noastre, pe larg analizată în scrierile psihologiei analitice pentru că se ivește mai des decât ne închipuim în practica terapeutică, este dominarea oamenilor de către arhetipurile puer aeternus și puella aeterna. Există astăzi, se pare, o invazie de „oameni înaripaţi”, incapabili să se maturizeze cu adevărat și să se elibereze de sub tirania complexelor parentale, oameni care se supraevaluează și se consideră plini de talente, de regulă prea multe, oameni care cred că pot face absolut orice și tocmai din acest motiv nu fac mai nimic, indivizi cu ambiţii măreţe și realizări jalnice, din cauză că nu pot ieși din starea de inflaţie și din identificarea cu arhetipul totalităţii, așa cum era experimentat el în copilărie. Edinger se alătură prin propriile observaţii efortului jungienilor de a înţelege, și de a ne ajuta și pe noi să conștientizăm, de unde provine amplificarea colectivă a acestei constelaţii nevrotice specifice timpului nostru. În practica lui, încerca să-i ajute pe pacienţii căzuţi într-un sentimentalism ieftin să se dezidentifice de imaginea arhetipului „fiului-zeu” și a „fiicei-zeiţe” și să se elibereze de iluzia puterii, să accepte că sunt „un fragment real, în loc de un întreg nereal”.

Edinger recurge în Ego și Arhetip la o mulţime de mituri și la povești biblice dintre cele mai cunoscute, la documente biografice, la un vast corpus de vise și la ilustraţii celebre din istoria artei sau la imagini realizate de pacienţi, cu alte cuvinte, la produse care exprimă într-o formă extrem de directă și de simplă arhetipurile inconștientului colectiv, oferindu-ne astfel o cheie pentru a înţelege mecanismele complicate ale psychei și structurile ei fundamentale.

Impulsul înstrăinării de mase și cel de a atinge o conștiinţă mai înaltă caracterizează, se pare, mulţi oameni ai zilelor noastre. La fel tendinţa de a deveni anistorici, cum spunea Jung. Edinger aduce numeroase dovezi în sprijinul acestor idei și pornește în argumentarea lui de la scăderea influenţei religiilor, proces care dă un imbold considerabil devenirii de Sine conștiente. Este adevărat că religiile, atunci când își realizează funcţiile în viaţa oamenilor, îi pot salva atât de inflaţie, cât și de alienare. Acest câștig este obţinut însă printr-o pierdere gravă, printr-un efect negativ deloc de neglijat: privarea omului de experienţa individuală a propriilor abisuri și împiedicarea evoluţiei psihice și a funcţionării optime a axei ego-Sine, din cauză că Sinele este proiectat în exterior și lăsat în grija unei instanţe colective, a bisericii. Jung ne avertiza că sufletul nostru nu este în siguranţă altundeva decât în noi înșine și nu trebuie lăsat în grija „păstrătorilor de suflete”, oricât credit le-am acorda.

Atunci însă când religiile nu-și mai exercită deloc funcţia protectoare în viaţa unor indivizi se întâmplă un alt fenomen: arhetipurile proiectate în mod obișnuit în religie sunt retrase și pot provoca un mare activism al inconștientului faţă de care omul nu știe cum să reacţioneze. El este inundat de energia anterior atașată lui Dumnezeu, zeităţilor, sfinţilor etc., ceea ce provoacă fie inflaţie, fie o altă proiecţie, și-atunci se îndreaptă cu fanatism asupra unei ideologii sau asupra unui sistem social, ceea ce echivalează cu sacralizarea a ceva ce nu aparţine în mod normal de domeniul sacru (știm prea bine ce consecinţe au antrenat idealizările fascismului sau ale comunismului). Viaţa ne oferă mult prea des exemple ale unei astfel de perturbări grave a ierarhiei de valori ce variază de la comic la tragic.

Edinger arată că mai există o posibilitate, cea de dorit, și anume ca retragerea unei proiecţii religioase să stimuleze confruntarea individuală cu întrebările fundamentale ale vieţii și să provoace dezvoltarea conștiinţei și evoluţia psihică. Jung a demonstrat în studiile din operă consacrate analizei dinamicii inconștientului că integrarea celor patru funcţii psihice și apariţia domeniului funcţiei transcendente depind de atitudinea responsabilă a fiecăruia dintre noi faţă de activarea inconștientului. Edinger îi continuă munca, arătând că există un mare avantaj în activarea inconștientului, și anu me posibilitatea recuperării unei mari valori pierdute prin dominarea conștiinţei omului de către religie: Dumnezeul din interiorul psihicului. Aceas tă recuperare este individuală și nu o poate face nimeni pentru noi, iată mesajul cărţii Ego și Arhetip.

Mă întreb dacă suntem cu adevărat oameni ai timpului nostru, dacă suntem în acord cu valoarea fundamentală a acestui timp cultural numit postmodern, dacă avem respectul sacru pentru propria noastră subiectivitate și conștienţa faptului că în abisurile din noi sălășluiește, așa cum spunea Jung, pe lângă balauri, însuși Dumnezeu. Dar dacă suntem în această situaţie înseamnă că avem atitudinea corectă faţă de psihic, o atitudine pe care Jung și jungienii o considerau religioasă. Edinger lucra cu pacienţii lui în sensul ieșirii ego-ului din ipostaza de superioritate și al acceptării poziţiei centrale a Sinelui. Dacă analiza îi face pe oameni să accepte că eul lor e o umilă parte dintr-un sistem mai vast, înseamnă că îi ajută efectiv să devină mai înţelepţi și mai împăcaţi cu lumea interioară a psychei și cu propriul lor destin, asta încearcă Edinger să ne facă să înţelegem. Citind Ego și Arhetip, putem fiecare dintre noi să iniţiem o proprie analiză, să ne privim prin oglinda miturilor și a istoriilor biblice sau a viselor prezentate și să ne vedem cu luciditate, așa cum suntem, să înţelegem cum funcţionează în cazul nostru axa ego-Sine și să devenim conștienţi de manifestările inflaţioniste sau alienante pe care le manifestăm. Cu siguranţă nu vom deveni mai fericiţi în faţa unui astfel de examen de onestitate, dar putem face din propria noastră individuare un mod de viaţă, așa cum pledează Edinger, și să diminuăm astfel simptomele alienării și ale gonflării eului, să devenim conștienţi de simbolurile vii din interiorul nostru și să învăţăm să le înţelegem limba. Asta înseamnă cu adevărat că devenim mai înţelepţi.

Deși se spune că Ego și Arhetip este cea mai tehnică lucrare a lui Edinger, nu ar trebui ca cititorii să-și imagineze cumva că e rezervată publicului restrâns al specialiștilor. Dimpotrivă, punându-ne la dispoziţie o veritabilă simbologie, Edinger ne oferă un instrument prin care putem deveni conștienţi de procesul viu din interiorul nostru, ceea ce reprezintă o condiţie esenţială pentru a ne menţine sănătatea și echilibrul psihic. Producem simboluri în fiecare noapte, într-o manieră inconștientă și spontană. Nu este ușor să ne dăm seama ce ne comunică ele, dar Edinger, prin mulţimea de exemple analizate, ne oferă un veritabil ghid de explorare conștientă a unor evenimente inconștiente profunde. Ne ajută astfel să ne dăm seama că ego-ul nostru este fragil și în permanenţă ameninţat de pericole specifice. Rănile provocate de inflaţie și de alienare sunt prezentate atât de clar, încât cartea poate reprezenta un veritabil tratat de vindecare. Psihicul fiecăruia dintre noi este departe de a fi unificat, acesta pare mesajul autentic al lui Edinger. Pericolul fragmentării ne paște în fiecare clipă atunci când ne confruntăm cu evenimente de necontrolat și când izbucnesc în noi afecte comparabile cu fenomenele distrugătoare ale naturii, axa ego-Sine se perturbă grav și suntem izolaţi de o parte importantă și de mare valoare din spiritul nostru. Din această perspectivă analizează Edinger miturile, legendele, textele religioase și filosofice la care recurge, dar și visele produse de inconștient, punându-ne la dispoziţie o metodă de a studia propria noastră facultate de simbolizare pentru că refacem, mult mai des decât ne dăm seama sau decât suntem dispuși să recunoaștem, vechile structuri arhetipale cuprinse în produsele culturale de tipul celor menţionate și prezentate în cartea Ego și Arhetip.

Jung spunea că nu există vise stupide, ci doar oameni stupizi care nu le înţeleg. Edinger ne oferă o mulţime de exemple care ne pot arăta cu claritate cum procedează inconștientul nostru, compensând în stare de vis atitudinile inflaţioniste ale eului sau înstrăinarea de Sine. Foarte ultilă poate să fie pentru cititori strategia amplificării arhetipale pe care o folosește Edinger. De fapt, la acest nivel al discursului său se manifestă deosebirea dintre analiza jungiană și alte proceduri psihoterapeutice care se limitează la amplificări personale ale imaginilor onirice, dezvăluind doar caracteristici ale complexului, dar lăsând ascuns modul în care se dezvoltă el în jurul unui arhetip. Or, Edinger exact pe această secvenţă intervine, arătând cât de importantă este cunoașterea semnificaţiei mitologice, arhetipale, a unei anumite teme onirice. Prin amplificare arhetipală, demonstrează Edinger, interpretarea viselor noastre devine mult mai semnificativă decât dacă rămânem numai la nivelul personal al asociaţiilor, pentru că se deschide în acest fel poarta spre natura profundă a psihicului și se restaurează funcţionarea adecvată a axei ego-Sine, ceea ce ne oferă o perspectivă mult mai adecvată și mai sănătoasă asupra tragediilor personale.

Este impresionant cazul unui bărbat pe moarte, prezentat în capitolul destinat analizei relaţiilor dintre inconștient și metafizică, pentru că ne arată cum inconștientul îl pregătește pe om pentru marea trecere. Jungienii au spus-o în repetate rânduri și au prezentat o mulţime de exemple și de cazuri convingătoare cu privire la faptul că inconștientul reprezintă în noi vocea naturii și că această voce nu poate fi manipulată sau mistificată.

Cazul prezentat ne arată cum natura îl pregătește pe pacient pentru moarte, cum reacţionează universul instinctual în faţa apropierii morţii și în ce mod se comportă ego-ul, comparativ cu Sinele, faţă de acest proces natural. Edinger ne prezintă situaţia unui pacient care n-a urmat parcursul individuării, așa cum îl înţelege psihologia analitică, un om care nu făcuse nici măcar primii pași în direcţia integrării fragmentelor de psihic inconștient, o persoană căreia îi lipsea capacitatea de a se privi obiectiv și de a stabili măcar o încercare de asimilare a propriei umbre. Iată că și în astfel de cazuri inconștientul face aluzii metafizice cât se poate de clare referitoare la scopul individuării. Sunt impresionante dovezile care se tot adună pentru a ne face să înţelegem că noi, oamenii, suntem conectaţi la un rezervor simbolic comun, că toate casele noastre psihice au o unică pivniţă din care se aprovizionează, astfel încât, dacă uneori zilele pot fi dificile și pline de lipsuri, în timpul nopţii ne extragem substanţa nutritivă a psihicului din resursele inepuizabile ale unui subsol comun, dintr-o comoară transpersonală ce ne aparţine tuturor. Cred că mulţi dintre cititori vor vibra în faţa numinozităţii imaginilor onirice pe care ni le transmite Edinger. Cu aceasta, prefigurez o altă apariţie excelentă din colecţia Philemon, este vorba de cartea lui Marie Louise von Franz, Visele și moartea. Autoarea se referă, între altele, și la visele de dinaintea morţii prezentate de Edinger în această carte și le consideră mesaje ale celeilalte realităţi de care nu mai trebuie să stăm separaţi prin bariere angoasante și considerate periculoase.

Știm că unii pacienţi îl considerau pe Jung un duhovnic. Nu deschid o cutie a Pandorei făcând consideraţii pe marginea acestei chestiuni, dar în capitolul din Ego și Arhetip în care vedem cum se iniţiază cel de dinaintea morţii în marile taine metafizice sub ochiul atent al analistului – în prezenţa căruia poate realmente vibra emoţional și să recupereze în acest fel numinozitatea imaginilor onirice –, Edinger este un astfel de terapeut care lucrează într-un spaţiu sacru, care face pentru pacientul său un serviciu divin atât de necesar, imposibil de primit din altă parte.

Edinger este, fără doar și poate, un autor care va rămâne în conștiinţa publicului colecţiei Philemon a Editurii Nemira. El se adresează în cărţile lui nu numai analiștilor jungieni – punându-le la dispoziţie un instrument esenţial pentru practica lor –, dar și tuturor acelora dintre noi preocupaţi de evoluţia psihică și de propria dezvoltare, de realizarea maximă a potenţialului uman.

Ego și Arhetip seamănă unei promisiuni împlinite, atât faţă de cititorii pe care-i așază faţă-n faţă cu simbolurile ivite din straturile de adâncime ale psihicului, cât și faţă de școala jungiană, pentru că duce mai departe rezultatele încurajante ale muncii întreprinse de Jung și conturează un răspuns la problemele majore ale omului zilelor noastre. Cred că publicul de carte din România va înţelege pe deplin, graţie acestui autor, miza colecţiei Philemon, aceea de a ne învăţa cum să ne împrietenim cu sufletul nostru și cum să ne descurcăm pe calea individuării, urmând îndemnurile celor care cunosc mai bine tainele și pericolele ei.

Sunt convinsă că cititorii români vor iubi cărţile lui Edinger acum când au, în sfârșit ocazia, să înţeleagă ce om generos, cald și inteligent a fost și cu câtă pasiune a contribuit la desăvârșirea sistemului jungian. Fiecare dintre noi putem menţine viu spiritul care a dat viaţă acestor cărţi și ne putem considera norocoși că beneficiem de un sprijin consistent în devenirea noastră conștientă de Sine.

 



Tags: , , ,


Lasă un comentariu