Web Site in lucru!

Studiu introductiv: Visul, necruţător şi lucid vestitor al morţii

Publicat pe: 07-05-2015 de admin

Citiţi în exclusivitate pe philemon.ro studiu introductiv semnat de coordonatoarea colecţiei, Lavinia Bârlogeanu la volumul Visele şi moartea. Ce ne spun visele muribunzilor, o carte-eveniment apărută la editura Nemira.

marie-louise-von-franz---visele-si-moarteaMarie Louise von Franz (1915–1998) a fost cea mai apropiată colaboratoare a lui Carl Gustav Jung, începând din anul 1930 şi până la moartea acestuia, în 1961.În momentul în care Jung – după finalizarea perioadei de explorare interioară care a durat 16 ani – a decis că psihologia lui are nevoie de conjuncţia cu alchimia, Marie Louise von Franz l-a însoţit în acest parcurs şi a tradus pentru el textele cele mai importante din limbile latină şi greacă. Ea este singura autoare invitată de Jung să contribuie la unul dintre volumele operei sale, ceea ce este o dovadă de imensă încredere. În Mysterium Coniunctionis (volumul 14 al Operei jungiene) Marie Louise von Franz scrie despre problematica alchimică a contrariilor în documentul „Aurora consurgens”, atribuit lui Toma d’Aquino.
Dar care a fost istoria lor din momentul în care s-au întâlnit?
Marie Louise von Franz a fost copleşită în anii studenţiei de impozantul şi atrăgătorul doctor Jung, iar impactul afectiv pe care l-a avut asupra ei întâlnirea cu cel care-i va deveni mentor, a fost imens.

Ea chiar recunoaşte, la un moment dat, că s-a îndrăgostit de el nebuneşte şi că a făcut un „transfer groaznic”, ceea ce a făcut-o să se comporte ani de zile ca o şcolăriţă plină de pasiune. Dar această implicare emoţională, departe de a-i afecta munca, a avut un efect benefic asupra carierei şi, în ultimă instanţă, asupra întregii ei vieţi. Inteligenţa, serozitatea şi puterea de muncă, pe de o parte, ataşamentul faţă de sistemul jungian, pe de altă parte, l-au convins pe Jung că poate conta pe sprijinul ei în consolidarea identităţii culturale a psihologiei analitice. Aşa se explică faptul că i-a devenit asistentă în munca dedicată „transmutaţiei” alchimice, proces considerat de Jung o parabolă inspirată a individuării.
Alchimia a avut un impact imens nu numai asupra sistemului jungian, ci şi asupra vieţii personale a lui Jung, în sensul că a constituit motivul separării brutale de Toni Wolff, cea care l-a însoţit în anii dedicaţi explorării imaginilor interioare şi, mai mult decât atât, a lucrat împreună cu el la fundamentarea sistemului psihologiei complexe şi analitice. Toni nu a fost de acord să deplaseze aventura lor exploratorie dinspre mitologie, filosofie şi gnosticism în direcţia alchimiei, ceea ce a făcut ca ea să iasă din viaţa lui Jung la fel de brusc cum intrase cu ani în urmă. „Eu am înlocuit-o pe Toni Wolff în viaţa lui Jung”, consemnează Deirdre Bair, biografa lui Jung, spusele tinerei Marie Louise von Franz, care era pe deplin conştientă că dacă Toni ar fi consimţit să-l urmeze, şansa ei s-ar fi năruit.
Aş vrea să fie foarte clar că apropierea lui Jung de alchimie a constituit o miză enormă, deoarece au putut fi astfel depăşite limitelecare-l ţineau încorsetat, chiar şi după încehierea perioadei în care s-a retras din lume pentru a lua contact profund cu Sinele. Instinctul i-a spus că ceva lipseşte din strategia lui şi tot instinctul i-a arătat şi calea pe care trebuia s-o străbată pentru a împlini opera. Von Franz a crezut cu tărie în maestrul ei. Şi pe bună dreptate: universul alchimic pe care l-au explorat împreună a constituit pentru el etapa studiilor cele mai consistente, iar pentru ea fundamentul unei cariere cu adevărat excepţionale, poziţionând-o în prima linie a continuatorilor operei lui Jung. Viaţa întreagă, după cum spune la un moment dat Marie Louise von Franz, a beneficiat de un consistent material de reflecţie şi elaborare din discuţiile pe care le avea împeună cu Jung şi din ceea ce îi povestea.
Anii în care s-a format ca analistă sub directa îndrumare a lui Jung n-au fost deloc uşori pentru von Franz, o persoană introvertită, aşa cum se caracteriza ea însăşi, din cauza invidiei şi geloziei colaboratoarelor mai vechi ale fondatorului psihologiei analitice. A salvat-o însă forţa ei interioară şi capacitatea de a se ţine la distanţă de urzelile grupului din apropierea lui Jung, prin dăruirea în totalitate misiunii asumate de a contribui la dezvolatrea psihologiei jungiene. S-a dedicat studiului alchimiei, ceea ce i-a făcut suportabilă izolarea socială şi absenţa relaţiilor cu tineri de vârsta ei. Cărţile pe care le-a scris însă, înclusiv Visele şi moartea pe care o prezentăm în premieră publicului românesc, arată că a muncit nu numai cu zel, ci şi cu rezultate spectaculoase. Asta i-a atras respectul lui Jung şi explică de ce el a considerat-o confidenta şi prietena lui cea mai apropiată. Când Jung a decis, cu un an inainte de a muri, să accepte propunerea lui John Freeman de a coordona o lucrare destinată publicului larg despre simbolurile cele mai semnificative ale procesului de individuare, ea a fost prima invitată să contribuie la volum şi Jung i-a încredinţat, în cele din urmă chiar coordonarea acestui proiect, dându-şi seama că viaţa lui se va sfârşi înainte de finalizarea cărţii. Iată încă o probă a încrederii şi devotamentului pe care von Franz a meritat-o cu prososinţă.
Textele lui Jung de după 1930 au ca accesoriu în susţinerea argumentaţiei discuţiile cu Marie Louise von Franz pe marginea lucrărilor de alchimie traduse de ea, iar cărţile ei iau naştere din împărtăşirile generoase ale maestrului său şi din subiectele majore ale operei jungiene, cărora reuşeşte să le aducă inestimabile clarificări. Devoţiunea şi fidelitatea faţă de Jung au fost recunoscute în foarte multe situaţii, dar parcă niciodată atât de emoţionat ca în interviul intitulat „Îi datorez totul!”, remarcă preluată ca motto de asociaţia franceză Autour de Marie Louise von Franz.
Ce spun visele despre moarte?
Cartea Visele şi moartea este, cred, cea mai spectaculoasă dintre scrierile autoarei. Nu trebuie să mire pe nimeni acest lucru, dat fiind că vorbim despre moarte, mai precis, despre trauma legată de moarte, care le dă fiori de groază celor mai mulţi dintre oameni. De aceea evităm să vorbim despre moarte, facem din ea un tabu, în loc să o transformăm în obiectul unei autentice educaţii. Oare nu trebuie să ne pregătim pentru ritul de trecere cel mai însemnat? Ei bine, acestui subiect se dedică Marie Louise von Franz, dar din altă perspectivă, decât cea a relaţiei terapeutice. Interesul autoarei este să studieze constelările speciale ale inconştientului în faţa morţii iminente.
Cum ne pregatesc visele pentru moarte?
Ştim că visele au o rigoare necruţătoare, ele reprezintă vocea Naturii care grăieşte foarte special în apropirea morţii. Problema este însă ca noi să putem înţelege modul în care se manifestă Natura şi felul în care tinde ea spre conştienţă.
Marie Louise von Franz este o cercetătoare de excepţie. Ea îşi construieşte analiza, situând vastul material oniric în contextele culturale cele mai semnificative, alchimice şi antropologice, construind astfel cadrul comprehensiv cel mai potrivit pentru cercetarea de faţă, prin recursul la un imens corpus de date referitoare la moarte.Aş vrea ca cititorii să ştie că această carte nu este o speculaţie pe tema morţii, ci o cercetare serioasă a constelării arhetipale cu totul speciale care însoţeşte în adâncul sufletului procesul trecerii dincolo de viaţă.
Avem tendinţa de a căuta informaţii referitoare la moarte, îndreptându-ne atenţia spre textele referitoare la oamenii care au avut experienţe în apropierea morţii. Ignorăm astfel propriul repertoriu simbolic, care conţine şi fabrică date referitoare la moartea noastră şi a celor apropiaţi. Nimic nu se compară cu nuanţele şi consistentele detalii furnizate de visele care anunţă şi pregătesc omul pentru moarte.
Visul este, după Marie Louise von Franz, un adevărat maestru iniţiatic. El ajută spiritual omul în procesul marii treceri. Am putea spune că este nemilos acest învăţător, în sensul că manifestă o totală indiferenţă faţă de faptul că oamenii care sunt în pragul morţii, se tem de încercarea care-i aşteaptă. Dacă studiem cu atenţie această atitudine, vedem însă că nu e vorba de absenţa compasiunii, ci de faptul că maestrul iniţiatic nu crede în moarte. Pentru inconştient moartea nu este acelaşi lucru ca pentru fiinţa conştientă, ci, pur şi simplu, o continuare a procesului de individuare, experienţa sufletească mergând mai departe, pe calea ei, în viaţa de după moarte. Visul fabrică evenimentul trecerii fără nicio grijă faţă de Eul obiectiv, ca şi cum ar avea alte priorităţi decât acest Eu sortit să se reîntoarcă în trupul Mamei-Pământ. Vom putea cunoaşte, citind această carte, o mulţime de vise care anunţă sfârşitul corpului fizic, dar şi continuitatea vieţii sufleteşti, vestirea învierii. Ele sunt analizate cu mijloacele specifice psihologiei analitice şi contribuie la consolidarea cercetărilor realizate de alţi jungieni pe această temă. Îi am în vedere, în primul rând, pe Eduard Edinger, a cărui lucrare Ego şi arhetip a fost deja publicată în colecţia Philemon, dar şi pe Barbara Hannah, ale cărei lucrări le vom oferi publicului românesc foarte curând.
Cercetarea Marie-Louisei von Franz este inspirată de ideea lui Jung că fiecare om are, sau ar trebui să aibă, un mit despre moarte şi să se încreadă în arhetipul care-l conduce şi-l îmbogăţeşte spiritual, atunci când se apropie marea trecere. În această privinţă nu avem decât instinctul pe care să ne bazăm, nicio altă funcţie psihică nu ne poate ajuta. Pe instinct se înalţă tulpina arhetipului ce apare în reprezentările individualizate ale morţii, învierii şi ale vieţii de după moarte. Diversitatea lor este impresionantă şi trimite spre religiile nebiblice, chiar şi la omul modern occidental. Marie Louise von Franz este de părere că multitudinea imaginilor onirice despre moarte compensează sărăcia simbolică a textelor creştine. Acestea ne spun doar că omul depinde întrutotul de graţia divină care-i acordă învierea, fără ca el să facă nimic special în acest sens. Dar cel care se pregăteşte să moară este foarte activ şi fabrică simboluri care trimit spre întreaga moştenire culturală a omenirii şi spre marile tradiţii.
Încă din timpul vieţii, unii oameni lucrează intens pentru a-şi elabora trupul reînvierii, trupul de lumină, trupul de diamant, corpul spiritual, trupul subtil, etc. Întreaga operă de alcătuire a acestor corpuri, care ascund substanţa misterioasă a vieţii şi a nemuririi, porneşte de la corpul fizic aşa cum este el, corpul material care urmează să fie prelucrat şi distilat. Simbolurile scoase la lumină din inconştient pentru a însoţi acest proces, constituie suportul analizei în cartea de faţă. Vreau să precizez foarte clar că aceste simboluri sunt specifice individuării, care se declanşează uneori foarte dramatic în a doua parte a vieţii şi care, în ultimă instanţă, nu înseamnă nimic altceva, decât pregătirea omului pentru moarte. Cu cât omul se pregăteşte mai bine pentru moarte, urmărind şi desluşind exigenţele simbolice ale propriei individuări, cu atât trecerea lui este mai liniştită. E adevărat că imaginile despre moarte sunt cel mai adesea angoasante, dar ceea ce contează este maturitatea psihică a omului care se pregăteşte să treacă şi faptul de a fi stabilit o relaţie consistentă cu Sinele lui.
Interesul autoarei pentru problema morţii continuă o mai veche frământare a lui Jung care se ocupa intens de propria lui moarte, dar şi de moartea celor apropiaţi. Jung era convins că visele iau foarte în serios problema morţii şi încearcă să-i pregătească pe oameni pentru această experienţă. Ele anunţă cu multă rigoare visătorul despre moartea iminentă. Asta înseamnă că inconştientul ştie viitorul şi ni-l anunţă prin intermediul viselor. Iata de ce trebuie să privim cu atenţie visele. Este exact ceea ce face Marie Louise von Franz în această cercetare. Ea povesteşte într-un interviu despre visul iniţiatic al unui pacient, care-l pregătea pentru o moarte apropiată, deşi visătorul nu suferea de nicio boală când a făcut visul. Fatalitatea prevestirii a fost foarte tulburătoare pentru Marie-Louise von Franz. Ea a înţeles imediat că bărbatul respectiv nu mai avea nicio şansă, deşi abia trecuse de 50 de ani şi era complet sănătos, iar visul nu făcea referire la o moarte violentă, provocată de vreun accident. După câteva luni, pacientul respectiv a murit din cauza unui virus gripal. Această întâmplare a convins-o definitiv că Jung avea perfectă dreptate să considere visul un fenomen al naturii spre care trebuie să privim cu respectul pe care-l datorăm acestei forţe misterioase, în braţele căreia suntem cu toţii, indiferent că ne declarăm religioşi sau atei.
Marie Louise von Franz depăşeşte în cercetarea ei orice dispută ideologică şi păstrează o singură întrebare:Cene spune natura despre moarte? Mai precis, ce mărturisesc visele noastre, ca fapte ale naturii, despre moarte?Iată ce declară ea în interviul acordatpostului France Culture după apariţia cărţii Visele şi moartea în limba franceză: „Am descoperit – şi asta confirmă ceea ce Jung a spus de multe ori sau a mărturisit în anumite scrisori către apropiaţi, chiar dacă nu a făcut multe referiri în textele din operă – că inconştientul crede într-o viaţă viitoare şi că visele fac referiri clare la continuarea vieţii”.
În profundă consonanţă cu Jung, Marie Louise von Franz insistă asupra familiarizării omului cu perspectiva morţii şi pune problema unei educaţii în acest sens, a familiarizării cu punctul de vedere al inconştientului care ne pregăteşte nu în ideea unui sfârşit total odată cu moartea, ci mai degrabă pentru continuitatea procesului vital din noi înşine, ceea ce nu putem sesiza în starea obişnuită de conştiinţă.
Această impresionantă cercetare despre visele care prevestesc moartea şi continuarea individuării după marea trecere este un instrument excelent pentru fiecare cititor, indiferent de convingerile religioase, de profesie şi chiar de vârstă, pentru că oferă instrumente capabile să contribuie la gestionarea marii Transformări prin care ne este dat să trecem cu toţii şi poate că am trecut deja de foarte multe ori. Putem scăpa de îngrozitoarea frică legată de moarte? Cred cu tărie că a cunoaşte cât mai multe lucruri despre Transformarea care începe încă din timpul acestei vieţi şi continuă după moarte, poate ajuta enorm în crearea unei perspective mai adecvate, capabile să destructureze frica. Şi mai cred, de asemenea cu tărie, că procesul de individuare în măsura în care este conştientizat, creează o relaţie stabilă cu Sinele şi această relaţie face o diferenţă semnificativă în atitudinea faţă de moarte: unii oameni ies de pe lume exact aşa cum şi intră, strigând şi dând din picioare, alţii fac experienţa trecerii cu graţie. În spatele atitudinilor evocate stă o muncă fundamentală de extindere a conştienţei: acesta pare a fi mesajul nu doar alcărţii de faţă, ci al tuturor referirilor la moarte făcute de Marie Louise von Franz şi de alti autori din colecţia Philemon.



Tags: ,


Lasă un comentariu