Web Site in lucru!

TONI WOLFF, „MISTERIOASA CĂLUGĂRIŢĂ“ A LUI CARL GUSTAV JUNG – Studiu introductiv

Publicat pe: 14-10-2014 de Lavinia Bârlogeanu

Toni WolffApariţia cărţii Antoniei Anna Wolff pentru prima oară în limba română, în colecţia Philemon a Editurii Nemira, este o expresie a fidelităţii faţă de modul în care s‑a alcătuit filonul jungian în cultura umanităţii. Dintre toţi colaboratorii lui Carl Gustav Jung, Toni a fost singura care a luat cunoştinţă de apariţia lui Philemon – în perioada în care acest lucru s‑a întâmplat – şi era la curent cu tot ceea ce venea de la nepreţuitul ghid spiritual. Ea a fost martora incontestabilă a constelării lui, de aceea cartea pe care a dedicat‑o lămuririi fundamentelor psihologiei jungiene poate să contribuie, desigur, la recrearea contextului apariţiei acestei speciale figuri arhetipale în lumea reală şi să ne ajute să înţelegem consecinţele ei pentru modul în care s‑a alcătuit opera lui Jung.

Cine a fost Toni Wolff?

Antonia Anna Wolff (1888–1953), tânăra care l‑a impresionat pe Carl Gustav Jung prin sensibilitatea şi profunzimea ei intelectuală, prin fina percepţie asupra problemelor psihicului uman – despre care Jung nu a ezitat să spună că era de‑a dreptul „genială“ – prin pasiunea pentru filosofie, religie şi mitologie a fost nu numai colaboratoarea preferată a lui Jung, dar şi femeia care a ştiut de la bun început să se comporte ca o egală a lui din punct de vedere intelectual. Se cunoaşte faptul că nu ezita să aducă în relaţia lor profesională propriile puncte de vedere, chiar şi atunci când ele nu coincideau cu cele susţinute de Jung. „Dar dacă…?“, întrebarea ei care a rămas celebră, reuşea de fiecare dată să îndrepte gândirea lui Jung şi în alte direcţii decât cele asupra cărora s‑ar fi dirijat ea în mod obişnuit.

La început pacienta lui Jung – din cauza unui episod depresiv provocat de moartea tatălui său –,Toni a devenit destul de repede cea mai apropiată colaboratoare şi confidentă, iar peste câţiva ani chiar iubita lui. L‑a însoţit pas cu pas, zi de zi, în cea mai dificilă perioadă a vieţii, ea a fost martorul şi la femme inspiratrice, așa cum recunoştea însuşi Jung, care a stimulat, dar l‑a şi asistat pe Jung în procesul transformării sale profunde. Dacă cineva l‑a analizat pe Jung – şi, desigur, lucrul acesta s‑a întâmplat – ei bine, acea persoană a fost Toni Wolff. Chiar Franz Jung, unicul fiu al lui Carl Gustav, a recunoscut la maturitate că Toni a fost femeia care l‑a ajutat pe tatăl lui să‑şi redobândească echilibrul şi sănătatea într‑o perioadă în care Jung însuşi se descria ca fiind „total devastat“. Când teribila lume interioară a început să‑şi ceară imperios drepturile în viaţa lui Jung, Toni a fost analista serioasă şi atentă, conţinătoare şi ştiutoare, al cărei rol în vindecarea şi integrarea Sinelui marelui om de cultură este indubitabil. Singura care l‑a asistat în procesul fantasmatic din care rezultă conţinutul autobiografiei spirituale Cartea Roşie a fost Toni. La acest material nu a avut acces nimeni altcineva, nici măcar Emma Jung, foarte mulţi ani. Femeia înzestrată cu o înţelepciune străveche – căci aşa o vedea Carl pe Toni, „călugăriţa lui mis­terioasă“ ‑ este fiinţa fără de care Jung ar fi fost, probabil, mistuit în mate­rialul brut ce se revărsa din inconştient şi ameninţa să îl distrugă, de aceea a cioplit în piatră un semn al dăruirii şi al devotamentului faţă de ea, atunci când s‑a stins din viaţă.

Cel puţin doisprezece ani din vieţile lor au fost nedespărţiţi şi a fost imposibil să‑i ţină la distanţă ceva sau cineva. Afinitatea ei naturală pentru munca lui Jung şi pentru felul în care înţelegea şi construia el psihanaliza, proces care se făcea efectiv sub ochii şi cu participarea ei, a contribuit la consolidarea unei relaţii puternice şi foarte stimulative pentru amândoi. Jung a respectat‑o profund şi a tratat‑o întotdeauna cu respectul cuvenit unei soţii, chiar dacă acest lucru i‑a provocat destule probleme în propria familie, dar şi în societatea elveţiană, după cum se ştie, una dintre cele mai conservatoare din spaţiul european. Excelenta biografă a lui Jung, Deirdre Bair, relatează că la o întrunire profesională Emma Jung i‑a spus unei confidente: „Uită‑te la toate femeile astea de aici, care înfloresc precum florile…“, iar apoi, arătând spre Toni Wolff aflată de partea cealaltă a încăperii, a comentat măcinată de resentimente: „Ea a obţinut tot ce au vrut ele toate să obţină.“

Toni Wolff - Studii despre C.G. JungAceste lucruri, despre care se vorbeşte puţin şi numai pe la colţuri, cu voce joasă, cred că trebuie să fie cunoscute, dintr‑un motiv cât se poate de clar: se ştie că opera şi conceptele fundamentale ale lui Carl Gustav Jung au rezultat în întregime din procesul vizionar al autorului şi din viaţa trăită efectiv, or Toni Wolf a fost un personaj central în această viaţă, ea l‑a însoţit pe Jung în experienţele cele mai importante ale vieţii lui, imaginaţia ac­tivă a lui Jung, metoda fundamentală a sistemului, a fost practicată multă vreme numai împreună cu Toni, până când Jung a decis s‑o folosească şi cu alţi pacienţi. Toni şi‑a păstrat locul ei spiritual nealterat în viaţa şi în opera lui Jung, iar al doilea turn de la Bollingen, care o reprezintă pe ea, stă mărturie în piatră a acestei realităţi. Este, cred, justificată revolta unor cunoscători ai vieţii şi activităţii lui Toni Wolff generată de faptul că editorul Cărţii Roşii, Sonu Shamdasani, nu se referă la prezenţa şi la contribuţia ei în ceea ce priveşte revărsarea protomateriei cuprinse în acest document cultural iluminat. Mi se pare imposibil de crezut că e vorba de o scăpare. S‑ar putea ca acest fapt să aibă legătură cu împotrivirea lui Toni faţă de publicarea materialelor care fac astăzi parte din Cartea Roşie.

Destui apropiaţi ai lui Jung susţin că teoria lui despre psihicul obiectiv (inconştientul colectiv) este una autobiografică. Atunci prezenţa lui Toni Wolff în biografia lui, trebuie să recunoaştem şi să respectăm acest lucru, este în acelaşi timp o prezenţă consistentă în elaborarea teoriei. „Receptacolul operei“ lui Jung, cum el însuşi numea Cartea Roşie, s‑a ivit sub ochii şi cu participarea lui Toni. Nu puţini dintre cei care i‑au cunoscut îndeaproape pe Carl şi pe Toni, psihologul H. Murray bunăoară, consideră psihologia analitică şi conceptualizarea animei o expresie a relaţiei cu Toni Wolff.

Referindu‑se la Cartea Roşie, Christine Maillard, germanistă şi specialistă în gândirea lui Carl Gustav Jung, traducătoare a Cărţii Roşii în limba franceză şi profesoară la Universitatea din Strasbourg, scrie că lectura atentă a acestui document cultural pune în evidenţă aspecte ale trecutului interpersonal al autorului, mărturii ale marilor rupturi ale vieţii sale, dar şi ale noilor legături, mai ales cea cu Toni Wolff, „parte integrantă în experienţele care au dat naştere Cărţii Roşii“. De asemenea, experienţa „rupturii“ interioare relatată în Cartea Roşie trimite la fragmentarea autorului între două iubiri şi două fiinţe diferite, una dintre ele fiind Toni Wolff, cealaltă, soţia lui, Emma. Coliziunea a două tipuri de datorie din care Jung face un punct nodal al eticii sistemului său a fost mai întâi trăită în viaţa personală şi are legătură cu modul în care Jung a tratat‑o pe Toni ca pe o soţie cu drepturi egale celor care se cuveneau soţiei oficiale.

Ataşamentul lui Jung faţă de a lui soror mystica, Toni Wolff, a avut drept suport activitatea misterioasă de sondare a inconştientului pe care cei doi parteneri au practicat‑o împreună. Toni a fost deci prezentă în „receptacolul“ vieţii şi operei lui Jung – Cartea Roşie – ca nimeni altcineva şi va rămâne indiscutabil un personaj esenţial în mitul vieţii lui. Ieşirea ei din viaţa lui Carl se va întâmpla în mod firesc, după ce procesul de explorare a imaginilor interioare se va fi încheiat şi după reîntoarcerea lui Jung spre lume. Tot de atunci, Toni Wolff se va implica intens în activitatea Clubului Psihologic de la Zürich, pe care l‑a şi condus, de altfel, cu o mână de fier şi se va dedica explorării arhetipului animei la a cărui conceptualizare va participa profund.

Lui Toni Wolff i se datorează şi munca enormă de explicitare a fundamentelor scrierilor lui Carl Gustav Jung, iar această carte o dovedeşte cu pri­sosinţă. Avea, spre deosebire de mulţi alţi colaboratori ai lui Jung, zestrea cognitivă şi spirituală, dar şi talentul scriitoricesc pentru a face această muncă. Cultură filosofică atât de profundă şi calităţile cognitive excepţionale de‑a dreptul o singularizează în peisajul destul de hibrid al colaboratorilor lui Jung. Era, şi este încă nevoie de munca ei, mai ales pentru că erudiţia culturală a lui Jung a descurajat – vedem bine, continuă încă să o facă ‑ şi a ţinut la distanţă mulţi psihologi. Dacă nu s‑ar fi dedicat cu toate forţele ei dezvoltării sistemului jungian, Toni Wolff ar fi putut, aşa cum era convins Jung, să devină o mare scriitoare. În orice caz, cititorii acestei cărţi vor fi încântaţi de gândirea limpede şi de acurateţea stilului, dar şi de noutatea şi de actualitatea ideilor lui Toni Wolff. Există în această carte o viziune originală şi cu totul excepţională despre psihologia feminină la care cercetările jungienilor de mai târziu fac referiri – mă refer la texte ale lui Marie- Louise von Franz şi ale Clarissei Pinkola Estés –, dar din păcate prezenţa acestei teme în peisajul scrierilor de astăzi nu fructifică – şi nu la nivel de cercetare teoretică şi practic‑aplicativă – potenţialul pe care‑l moştenim de la Toni Wolff, actual în ziua de astăzi exact aşa cum a fost şi în momentul în care s‑au publicat primele scrieri ale ei.

Ce este psihologia complexă?

Sintagma pe care o prefera Toni Wolff pentru a se referi la spaţiul spiritual al ideilor lui Jung sau la gândirea lui din punct de vedere conceptual şi metodologic este cea de psihologie complexă. Autoarea simte nevoia să distingă cu claritate între psihologia analitică, cea care desemnează varianta practică a sistemului jungian, şi psihologia complexă, cea care se referă la aspectele teoretice şi metodologice ale operei lui Jung. Mi se pare extrem de importantă această distincţie, pentru că ea explică evoluţia gru­pului profesional al jungienilor de pe vremea când s‑a constituit el şi până în zilele noastre. Faptul că auzim peste tot de psihologie analitică şi aproape niciodată de psihologie complexă nu este, în opinia mea, un lucru chiar nevinovat sau pe care ne‑am putea permite să‑l ignorăm atunci când discutăm despre evoluţia sistemului jungian. Domeniul jungian astăzi este mai mult unul de formare a analiştilor, decât unul în care se face cu adevărat cercetare. Mi s‑a părut simptomatic, din acest punct de vedere, ce s‑a întâmplat după apariţia Cărţii Roşii în mediul academic internaţional. Am observat că apar texte şi cercetări ale aspectelor culturale, antropologice, gnostice ale operei lui Jung pornind de la Cartea Roşie, dar nu se întâmplă mare lucru tocmai în psihologie.

Mai există cercetare jungiană în psihologie? Cred că întrebarea nu este chiar atât de lipsită de sens cum ar putea părea la o primă vedere, iar răspunsul îl putem formula citind cu atenţie cartea lui Toni Wolff şi modul în care explică ea, pornind de la filosofia lui H. Rickert – urmaş al lui Kant –, poziţionarea mai specială psihologiei jungiene în privinţa obiectului său, dar şi a metodei sale, atât în domeniul ştiinţelor naturii, cât şi în acela al ştiinţelor cultural‑istorice. Ei bine, potenţialul de cercetare ce rezultă din această dublă poziţionare a fost complet ignorat după Jung. Oare nu mai există psihologi care să dispună şi de cultură filosofică? Oare nu mai există preocupare pentru epistemologia domeniului psihologiei analitice după Jung? Oare nu ne mai interesează cercetarea în spaţiul paradigmei jungiene în psihologie? Se pare că nu. De aceea, cartea lui Toni Wolff este o carte esenţială care pune în discuţie fundamentele epistemologice ale construcţiei obiectului de cunoaştere şi explică metoda complexă a psihologiei întemeiate de Jung. De ce complexă? Pentru că este mai mult decât un hibrid alcătuit din metoda generalizatoare a ştiinţelor naturii şi metoda individualizatoare a ştiinţelor culturii. Această metodă înglobează şi depăşeşte în sine opozi­ţiile categoriale menţionate, fiind, în ultimă instanţă, o chestiune de dispoziţie, pe de o parte, ştiinţifică, pe de altă parte, faţă de viaţă.

Obiectul psihologiei complexe şi principiile metodei complexe sunt o expresie fidelă a personalităţii extrem de creative a lui Carl Gustav Jung, după cum demonstrează în cartea ei Toni Wolff. Este firească, în aceste condiţii, insistenţa autoarei asupra problemei caracteristicilor de personalitate ale celor care practică terapia de factură analitică, asupra necesitării integrării conştiente a tuturor funcţiilor psihice şi mai cu seamă asupra simţului etic cu totul special al analiştilor jungieni. Dispoziţia etică a analistului este o condiţie de neevitat, or, nu pot decât să constat cu îngrijorare faptul că nu există instanţe indubitabile de validare a acestei competenţe şi că în ciuda eforturilor celor care gestionează formarea în Institutele Jung din întreaga lume, chestiunea rămâne sensibilă şi continuă să reprezinte un punct vulnerabil. Nu este de mirare insistenţa lui Toni Wolff asupra calităţilor personale ale practicanţilor analizei jungiene. Observ că, în general, analiştii formaţi sub directa îndrumare a lui Jung şi care, în plus, au beneficiat şi de analiza lor personală făcută împreună cu Jung, insistă mult asupra exigenţelor de natură etică, problemă care se diluează cu timpul. O mână forte care să ţină hăţurile şcolii jungiene – aşa cum făcuse Toni Wolff în cadrul Clubului Psihologic de la Zürich şi ücare, în plus, să facă şi cercetare la faţa locului sau chiar, îndrăznesc să visez, să alcătuiască grupuri de cercetare dedicate unor puncte nodale ale sistemului jungian – lipseşte, din păcate. Nu avem, pentru moment, decât bune practici derivate din experienţa în cabinet a analiştilor jungieni şi cam la asta se reduce, cu mici excepţii, literatura de profil, ceea ce nu înseamnă încă cercetare în adevăratul sens al termenului. Dar dacă cineva ar decide să se dedice cercetării de profil, ar putea să înceapă cu această carte a lui Toni Wolff, pe de o parte, pentru că este un exemplu de rigoare ştiinţifică, pe de altă parte, pentru că abundă în sugestii de cercetare.

Dincolo de aspectul strict academic, cartea Antoniei Wolff iniţiază cititorul în temele mari ale gândirii lui Jung şi în structura psihologiei jungiene, dar nu într‑un mod reproductiv, aşa cum s‑a făcut adesea, ci într‑o manieră foarte creatoare, aducând informaţii noi chiar şi pentru cei care se declară cunoscători ai operei lui Jung. Ştim cât de mult se vorbeşte despre teoria tipurilor psihologice elaborată de Jung. Iată o temă preferată de foarte mulţi dintre jungieni care o expun şi o clarifică, fiecare după puterile şi în stilul caracteristic. Toni Wolff discută, în plus, acele tipuri compozite în cadrul că­rora predomină, încă de la început, la nivel conştient, nu o singură funcţie psihică, ci două, similare ca importanţă şi ca pondere în sistemul psihic individual. De asemenea, ea insistă asupra dinamicii funcţiei sau funcţiilor principale pe parcursul vieţii, realitate psihologică ce favorizează individuarea. Iată, deci, o manieră originală de a lucra cu teoria tipurilor, pe de o parte, şi demonstrarea faptului că avem de‑a face cu un sistem flexibil al cărui potenţial euristic se dovedeşte indubitabil.

Cititorii vor descoperi cu siguranţă ce utile sunt clarificările aduse de Wolff categoriilor fundamentale ale gândirii lui Jung ‑ vis, imaginaţie activă, funcţie transcendentă, arhetip, totalitate psihică, individuare, complex, proiecţie şi introiecţie, simbol şi funcţie simbolică, fantasmă şi altele – dar vor fi încântaţi să observe că Toni Wolff este una dintre autoarele care au forţa de a duce lucrurile mai departe din punct de vedere conceptual şi teoretic. Este, desigur, lăudabil orice efort de clarificare a paradigmei jungiene şi de consolidare a ei, dar cu atât mai mult trebuie să apreciem autorii care fac paşi înainte, fructificând tocmai potenţialul euristic al gândirii lui Jung, iar Toni Wolff este o astfel de autoare, o creatoare la rândul ei.

De o foarte mare importanţă mi se par referirile la ceea ce numeşte ea figura imaginii sufleteşti. La o primă vedere mulţi cititori mi‑ar putea reproşa că despre anima şi animus – căci la acest arhetip se referă figura imaginii sufleteşti – s‑a scris mult, ceea ce este adevărat. Dar în cartea lui Wolff figura imaginii sufleteşti este o categorie mai generală decât fragmentul de suflet care ne este psihologic de sex opus. Autoarea scrie într‑un mod sincer şi foarte convingător despre autonomizarea complexului imaginii sufleteşti şi despre caracterul de personalitate pe care‑l dobândeşte, iar apoi ne ajută să înţelegem cum se ajunge, pe de o parte, la dependenţa compulsivă de un obiect asupra căruia se proiectează figura imaginii sufleteşti, ceea ce echivalează cu fenomenul pierderii sufletului, şi pe de altă parte, la fenomenul posesiei de către imaginea sufletească în cazul activării mecanismului opus al introiecţiei psihologice. Activarea arhetipului imaginii sufleteşti are o semnificaţie decisivă pentru evoluţia psihică şi se produce în a doua jumătate a vieţii, când se şi modifică, de altfel, direcţia de viaţă obişnuită şi dispoziţia unitară prin confruntarea cu dimensiunea psihic‑obiectivă.

Am să rog cititorii să‑şi imagineze ce poate rezulta atunci când inconştientul colectiv se concentrează într‑o singură figură, ce putere rezultă din­tr‑o astfel de comasare de energie şi din proiectarea acesteia asupra unui om în carne şi oase. Aşa se explică de ce oamenii încep să vadă în chipul cuiva demoni, elfi, gnomi, silfide, ondine şi alte figuri arhetipale şi anumane. În acest caz, bărbatul şi femeia nu fac doar experienţa fiinţei feminine şi masculine, ci pe aceea a principiului feminin şi masculin şi a tuturor posibilităţilor ascunse în aceste principii. De aceea, o astfel de situaţie de viaţă are caracter de eveniment copleşitor, pentru că adună în sine experienţele milenare ale speciei, trăirile străbunilor cu privire la sexul opus, date într‑un arhetip a cărui activitate este autonomă. Am insistat, dintre toate arhetipurile ce intervin în alcătuirea totalităţii psihice asupra imaginii sufletului pentru că, în mod evident, ea s‑a activat în primul rând în relaţia Antoniei Wolff cu Carl Gustav Jung. Dacă vrem să înţelegem cum s‑a constelat anima lui Jung stimulată de Toni, putem să deschidem Cartea Roşie şi să recitim cu atenţie fragmentele consacrate Salomeei.

Îmi permit să le sugerez acelora dintre cititori în cazul cărora imaginea sufletului devine activă şi au impresia fie că au halucinaţii şi înnebunesc, fie că tulburarea confruntării cu acest arhetip opus sexual va ajunge să le năruie întreaga viaţă, să privească spre istoriile de viaţă pe care le aducem mărturie, pentru a înţelege că li se întâmplă ceva ce trăiesc mulţi oameni şi astfel coliziunea cu propriul destin poate fi înţeleasă şi suportată mai uşor.

Linia clasică jungiană nu este poate nicăieri mai bine reliefată decât în această carte a Antoniei Wolff, ceea ce nu e de mirare, dacă ne gândim la faptul că vorbim de un sistem care s‑a alcătuit în prezenţa şi cu participarea directă a acestei autoare remarcabile. Mai bine decât oricine altcineva, ea a participat la crearea fundamentelor sistemului jungian, făcând mai târziu şi munca de analiză a acestora şi de prezentare a lor pentru toţi cei interesaţi, s‑a ocupat de cercetare cu adevărat – după cum o să constataţi din referirile pe care le face Jung însuşi la activitatea ei, cuprinse în acest volum –, contribuind major la profesionalizarea domeniului.

Discursul ei despre individuarea femeii poate constitui un proiect de cercetare dintre cele mai interesante pe care le‑am putea gândi astăzi în domeniul jungian. Cred, de asemenea, că tipologia feminină – care cuprinde patru forme de bază: mamă şi soţie, hetairă, amazoană şi medială – pe care o schiţează şi o descrie în această carte, poate completa foarte bine modelul jungian al tipurilor psihologice şi poate contribui la creşterea valorii lui de predictibilitate, de diagnosticare şi – în ultimă instanţă – de cunoaştere a formelor în care se întrupează esenţa umanului în indivizi, în acord cu modul în care cuprindea natura umană în sistemul său însuşi Jung.

Este o onoare să publicăm cartea Antoniei Wolff în colecţia Philemon a Editurii Nemira, mai ales că ea l‑a cunoscut pe Philemon, ghidul spiritual al lui Jung, atunci când el a apărut de peste timp pentru a‑i da lui Jung învăţătura de care avea nevoie. Toni a fost pentru o lungă perioadă de timp singura care a luat cunoştinţă în mod direct de apariţia lui Philemon şi de tot ceea ce venea de la el. Contextul apariţiei lui Philemon în lumea umană este recreat şi întregit prin această nepreţuită martoră a constelării lui care a fost Toni Anna Wolff.

 

Lavinia Bârlogeanu

 

Studiu introductiv al cărții Studii despre C.G. Jung, de Toni Wolff

Editura Nemira, 2014



Tags: , ,


Lasă un comentariu