Web Site in lucru!

Visele şi ţesătura fascinantă a lumii gândului

Publicat pe: 14-08-2015 de admin

marie-louise-von-franz---visele-si-moarteaVă prezentăm o nouă recenzie la volumul Visele şi moartea, de Marie Louise von Franz, scrisă de Bogdan Mandache.

Visul a fost dintotdeauna un mijloc prin care oamenilor le erau transmise revelații sau intuiții profetice. Biblia, cu precădere Vechiul Testament, mentionează astfel de experiențe numite viziuni sau vise, care îi tulburau pe cei care nu puteau înțelege sensul lor. Iosif și Daniel erau considerați doi eminenți interpreți ai viselor, iar ei vedeau în această putere un dar de la Dumnezeu.

În Vechiul Testament sînt amintite peste 40 de vise, cele mai cunoscute fiind: visul trimis de Yahve, visul lui Iacob cu scara, visul paharnicului și al pitarului lui Faraon, visele lui Nabuconodosor. În Biblie, visele reprezintă evenimente care urmează să se petreacă, ele sînt simbolice și au nevoie de interpretare, rareori semnificația lor fiind limpede, așa cum este visul lui Iacob, cînd în vis îi apare scara pe care urcă si coboară îngerii lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îi făgăduiește lui și urmașilor lui pămîntul pe care dormea.

Iov amintește oamenilor că Dumnezeu “vorbește în vis, în vedeniile nopții, atunci cînd somnul se lasă peste oameni și cînd ei dorm în așternuturile lor. Atunci El dă înștiințări oamenilor și-i cutremură cu arătările Sale” (Iov 33, 15-16). Dar Biblia are și numeroase interdicții de a da crezare viselor: “Căci terafimii rostesc cuvinte deșarte, vrăjitorii au vedenii mincinoase și spun visuri amăgitoare și mîngîieri deșarte” (Zaharia 10, 2) sau “Deșarte nădejdi și mincinoase își face omul cel neînțelegător și visurile fac pe cei neînțelepți să-și iasă din fire. Ca și cel ce se prinde de umbră și aleargă după vînt, așa este și cel care crede visurilor” (IsusSirah 34, 1-2). Atitudinea față de vise a fost diferită dintr-un început; alături de cei care le interpretau și le luau în serios erau cei neîncrezători în presupusele “dezvăluiri” pe care le fac visele; ca totdeauna, la mijloc a fost și o poziție neutră, care susținea încă din vechime că “un vis neinterpretat este ca o literă necitită”.

Încă din Vechiul Testament s-a facut o distincție între vedenia clară și visul interpretabil, între visio și somnium, distincție pe care o va prelua și creștinismul care va respinge nălucirile în stare de veghe, amintind un gînd din Ecclesiastul: “din mulțimea grijilor se nasc visele și deșertăciunile din prea multe cuvinte”.

În timpurile moderne, lucrările lui Sigmund Freud (Interpretarea viselor) și Carl Gustav Jung (Analiza viselor), dincolo de diferențele punctelor lor de vedere, au redeschis discuția asupra simbolurilor onirice, asupra visului în general, văzute nu doar ca mijloc de a interpreta istoria personală a subiectului, ci și drept chei pentru înțelegerea unor caracteristici culturale rămase necunoscute.

Lucrărilor fundamentale despre vise și interpretarea lor, traduse în limba română, li s-a adăugat de curînd una semnată de Marie-Louise von Franz: Visele și moartea. Ce ne spun visele muribunzilor, traducere din limba germană Anca Bodogae, studiu introductiv Lavinia Bârlogeanu, editura Nemira, colecția “Philemon”, București, 2015, 224 p. Colaboratoare apropiată a lui Carl Gustav Jung, Marie-Louise von Franz este cunoscută pentru lucrările sale despre dimensiunile arhetipale ale psihicului, despre vise, despre animus și anima, despre psihic și materie, despre textul Auroraconsurgens, atribuit lui Toma d’Aquino. Visele și moartea nu este o scriere despre moarte, după cum nu este nici un îndreptar de interpretare a viselor; este o carte în care se întîlnesc armonios simbolismul viselor, tradițiile alchimică și gnostică și psihologia profunzimilor. De vreme ce este acceptată ideea că miturile, legendele, viziunile, religiile își au rădăcinile în straturile profunde ale psihicului, interpretarea analitică a viselor poate contribui la descifrarea unei alte realități a gîndirii simbolice. Marie-Louise von Franz abordează cu precădere visele muribunzilor, vise în care moartea se anunță în mod clar, în interpretarea lor folosind simbolistica ritualului egiptean al morților și simbolistica alchimică. Una din problemele dezbătute de teologi, dar prezentă și în tratatele de alchimie, este învierea nu în trup, ci în spirit, și propria reprezentare a vieții după moarte și identificarea omului cu propriul corp. În credințele vechi “se manifestă dorința de a vedea mortul păstrîndu-și întreaga individualitate“, dar enunțul învierii trupului este un enunț simbolic, iar o interpretare simbolică a continuării individualității o găsim la Origen, iar mai tîrziu la C.G. Jung.

Scriind despre corp, moarte și înviere, Marie-Louise von Franz face trimitere la cunoscutul mit egiptean al lui Osiris despre care vechi texte egiptene spun: “O, rege Osiris, tu ai plecat (dar) vei reveni,/ Tu ai adormit (dar) te vei trezi”; Osiris este resuscitat ca “persoană spirituală” și devine model al tuturor celor care speră să înfrîngă moartea. “Mormîntul lui Osiris este, în concepția vechiului Egipt și a primilor alchimiști, locul misterios unde, din cadavrul mortului, se recreează o nouă viață, un proces care, în același timp, repetă cumva însuși procesul creării lumii”, scrie von Franz accentuînd că învierea nu era simplă readucere la viață, ci o nouă creație avînd ca punct de origine vechiul trup.

Citiţi restul recenziei pe esoterica.ro.



Tags:


Lasă un comentariu